Calendar

Sfântul Ierarh Partenie, episcopul Lampsacului

Acest sfânt făcător de minuni al Bisericii Ortodoxe,  a trăit în Grecia secolului al IV-lea, în timpul domniei Sfântului Împărat Constantin cel Mare. A săvârşit multe şi mari minuni în timpul vieţii sale pe pământ: a înviat trei morţi, a izgonit demonii, a vindecat cancerul şi alte boli. Preabunul Dumnezeu l-a înzestrat pe Sfântul Partenie încă din timpul vieţii sale, dar mai ales în zilele noastre – cu trei daruri deosebite, întru totul potrivite şi binefăcătoare omului nefericit al zilelor noastre: vindecarea cancerului, desfacerea vrăjilor şi salvarea din primejdii.

Aceste daruri se potrivesc perfect nevoilor omului de azi: necredinţă, eresuri, boli incurabile, acţiuni demonice, tot felul de primejdii şi nenorociri. Deoarece astăzi păcatul a devenit modă, teoriile materialiste despre lume sunt acceptate de majoritatea oamenilor, iar diavolul atacă fără ruşine prin diverse erezii şi culte satanice. La începuturile secolului al IV-lea, când a trăit Sfântul Partenie, credinţa creştină a triumfat prin împăratul creştin  Constantin cel Mare. Totuşi, în armata lui – pe care a format-o din regiunile necreştine din Asia Mică – creştinii erau mai puţin de un sfert.. Astfel, idolatria se opunea încă cu putere şi existau vetre păgâne care îi izolau în vicleşugurile lor pe oamenii cu bune intenţii, împiedicându-i să îmbrăţişeze dreapta credinţă.

Chiar într-o astfel de vatră păgână a trimis Dumnezeu pe Episcopul cel făcător de minuni – Partenie, care, prin viaţa sa cea dreaptă şi prin minunile uimitoare pe care le-a săvârşit în numele Domnului Iisus Hristos, a reuşit să-i facă pe idolatri să urască minciuna şi să se boteze în numele Preasfintei Treimi, prăbuşind astfel fortăreţele necuratului vrăjmaş al neamului omenesc. Întrucât epoca noastră are nevoie intensă de reevanghelizare, Sfinţii înzestraţi cu daruri de Sus şi experienţă în lucrarea misionară – cum este Marele Episcop Partenie – sunt pe deplin potriviţi, deoarece ei se pot apropia de noi şi ne pot ajuta.

Astfel, steaua luminătoare, care se numeşte Partenie, îşi face din nou apariţia în zilele noastre, luminând toată omenirea cu dragostea imensă şi grija părintească care-l caracterizează. Părţi din Sfintele Moaşte ale Sfântului Partenie din Lampsac se păstrează la Sfânta Mănăstire a Maicii Domnului „Makrimallis” din localitatea Psachna – insula Evia, Grecia (cea mai mare parte a  capului) şi  la  Sfânta  Mănăstire  a  Sfântului  Mucenic  Nicolae  din  insula    Andros ,  Grecia   (o    parte    din    mâna    dreaptă).

Sfinte ierarhe Partenie, izbăveşte-ne cu rugăciunile tale către Domnul, de toate bolile şi necredinţa care ne împresoară!

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Check Also
Close
Back to top button

You cannot copy content of this page