Anunturi

Serviciul de Ambulanță Județean Botoșani recrutează voluntari

Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Botoșani anunță deschiderea unei noi sesiuni de recrutare pentru voluntari, adresată persoanelor cu studii medicale finalizate, care doresc să se implice activ în activitatea echipajelor de urgență.

Prin acest program, SAJ Botoșani oferă oportunitatea celor interesați să dobândească experiență practică într-un domeniu dinamic, în care profesionalismul, empatia și spiritul de echipă fac diferența în salvarea vieților.

„Căutăm oameni dedicați, curajoși și serioși, care doresc să învețe lucruri noi și să trăiască experiențe care contează cu adevărat. Voluntarii noștri sunt parte importantă din echipa SAJ și contribuie zilnic la îndeplinirea misiunii noastre: Totdeauna și tuturor, gata pentru ajutor!”, au transmis reprezentanții instituției.

📅 Perioada de înscriere: 22 noiembrie – 2 decembrie 2025

Pentru a deveni voluntar, candidații trebuie să pregătească următorul dosar de înscriere:

  • Copie după cartea de identitate;

  • Copie după diploma de absolvire a școlii postliceale;

  • Copie după diploma de bacalaureat;

  • Adeverință medicală care să ateste starea de sănătate, eliberată de medicul de familie;

  • Asigurare de malpraxis;

  • Contract de voluntariat pe o perioadă de 6 luni.

📚 Bibliografie informativă:

  • Urgențe medico-chirurgicale – Titircă;

  • Protocoale și ghiduri actuale în medicina de urgență – Cimpoieșu.

📧 Transmiterea documentelor:
Toate documentele necesare trebuie trimise în format electronic la adresa de e-mail: voluntari@ambulantabt.ro

Prin acest demers, Serviciul de Ambulanță Județean Botoșani își propune să formeze o nouă generație de profesioniști voluntari, pregătiți să intervină acolo unde este nevoie, contribuind la siguranța și sănătatea comunității botoșănene.

🚑 „Totdeauna și tuturor, gata pentru ajutor!” 🚑

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page