Important

,,Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți”

Poliția Română și CFR Calatori lansează campania de prevenire a accidentelor produse prin electrocutare, în zonele feroviare.

O fotografie pe tren poate părea o idee bună pentru o postare în social media, însă puțini sunt cei care știu riscurile pe care escaladarea unui vagon de tren le presupune, în principal cel de producere a arcului electric și a electrocutării la rețeaua de înaltă tensiune (27.000 volţi).

Este important de știut faptul că arcul electric se poate produce fără un contact direct cu rețeaua de înaltă tensiune, iar pe lângă acesta, căderea de la înălțime poate produce traume grave.

Campania ,,Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți” se desfășoară la nivel național, până în luna ianuarie 2021, iar pe parcursul acesteia un vagon de călători  personalizat cu însemnele campaniei (vizual și mesaj) va fi atașat trenurilor care circulă în țară, pentru a transmite mesajul preventiv.

Pe traseul ,,călătoriei” vagonului personalizat, polițiștii structurilor de prevenire și poliție transporturi vor organiza evenimente publice în stațiile CFR, astfel încât adolescenții și tinerii să înțeleagă mai bine care sunt riscurile la care se expun atunci când încearcă să realizeze o fotografie pe tren sau când nu respectată regulile de conduită în incinta stațiilor de cale ferată, triajelor și zonelor adiacente.

„În ultimii ani, zeci de tineri, de multe ori minori, au suferit accidente grave pentru un selfie pe tren. Dorința de faimă, în special pe rețele sociale, coroborată cu potențialul de risc victimal crescut al acestora, a condus la acest deznodământ tragic. Prevenirea victimizării minorilor este o prioritate pentru Poliția Română. Prin această campanie, încercăm să-i prevenim cu privire la riscul la care se expun dacă încearcă să urce pe trenurile/vagoanele staționate în gări sau depouri sau pe cele dezafectate; riscul de electrocutare este foarte mare. Ne dorim ca tot mai mulți tineri să conștientizeze cât de riscante sunt astfel de acțiuni, să înțeleagă pericolul generat de fenomenul arcului electric și să le transmită și prietenilor lor aceste informații, pentru a fi cu toții în siguranță. Aceasta este prioritatea zero a campaniei noastre, să conștientizăm riscurile și să nu urcăm niciodată pe vagoanele unui tren. Să nu uităm: un selfie pe tren nu va lua like-uri, ci vieți.”, a declarat comisar șef de poliție Sorin Stănică – Poliția Română.

De asemenea, pentru ca mesajul campaniei să ajungă mai ușor la public, a fost realizat un material video care prezintă, într-un mod simbolic, efectele electrocutării asupra a 3 emoticoane.

Clipul campaniei:  https://youtu.be/arvB7yU-XEM

https://www.youtube.com/watch?v=yfDvzYiWSOI&feature=youtu.be

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page