EducatieImportant

Școală online până pe 31 decembrie 2020

Posibilitatea de suspendare a școlii fizice până pe 31 decembrie 2020, prin ordin al ministrului Educației, a fost aprobată prin ordonanța de urgență nr 192, document care a fost publicat în Monitorul Oficial. În preambulul actului normativ Guvernul motivează urgența prin faptul că neluarea deciziei “poate genera disfuncționalități majore cu efecte negative asupra bunei desfășurări a activităților din sistemul național de învățământ, dar și asupra elevilor”.

OUG 192 modifică Legea 55/2020, iar articolul 38 are un nou alineat care prevede: “În perioada noiembrie 2020-31 decembrie 2020, prin excepție de la prevederile alin. (1), prin ordin al ministrului educației și cercetării, în baza hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență și analizei situației epidemiologice la nivel național, se pot dispune suspendarea activităților care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și continuarea activităților didactice în sistem on-line”.

Ordonanță de Urgență pentru prelungirea suspendării școlii online

Atât ministrul Educației, Monica Anisie, cât și premierul Ludovic Orban și șeful DSU Raed Arafat au precizat că suspendarea cursurilor va avea loc pentru 30 de zile, asta însemnând în perioada 9 noiembrie – 7 decembrie (prima zi după alegerile parlamentare). Cu toate acestea, Ordonanța de urgență prevede posibilitatea suspendării până la finalul anului calendaristic a cursurilor.

Semestrul I al acestui an școlar are vacanță de iarnă de miercuri, 23 decembrie 2020 până duminică, 10 ianuarie 2021. Descarcă de aici calendarul anului școlar 2020-2021.

Dacă elevii ar reveni la școală pe 7 decembrie, ar mai avea 12 zile de școală față în față.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat a declarat sâmbătă că după 30 de zile se va face o analiză și doar dacă există o scădere semnificativă a ratei de infectare, aceste măsuri luate acum vor fi relaxate.

În urma acestei OUG, intrată deja în vigoare, ministrul Educației poate decide prin ordin de ministru suspendarea cursurilor față în față în toate școlile, grădinițele și creșele. În privința creșelor autoritățile au subliniat faptul că acestea rămân deschise. DOCUMENTUL OFICIAL AICI!

Cum a motivat Executivul Orban decizia

În preambulul OUG 192 Guvernul motivează urgența acestei ordonanțe, care conține doar un singur paragraf legat de Educație, cel prin care se introduce posibilitatea suspendării cursurilor față în față prin ordin de ministru și nu prin decizia școlii, cum era până acum, prin următoarea expunere:

“Neadoptarea prin ordonanță de urgență a acestor măsuri imediate și a reglementărilor pentru implementarea lor poate genera disfuncționalități majore cu efecte negative asupra bunei desfășurări a activităților din sistemul național de învățământ, dar și asupra beneficiarilor dreptului la învățătură, întrucât educația constituie prioritate națională a Guvernului și în considerarea necesității instituirii, inclusiv la nivel legislativ, în contextul existenței unei situații excepționale care împiedică interacțiunea față în față, a unor mecanisme care să asigure, în mod adecvat și cu prioritate, exercitarea dreptului fundamental la învățătură și având în vedere obligația constituțională în sarcina autorităților statului de a lua măsuri pentru asigurarea acestui drept, pentru că se impune instituirea cadrului legal pentru asigurarea activităților didactice și în condițiile epidemiologice actuale, stabilit de Comitetul Național pentru Situații de Urgență.

Având în vedere faptul că neadoptarea acestor măsuri are efecte negative asupra bunei desfășurări a activităților din sistemul național de învățământ, dar și asupra elevilor în contextul existenței unei situații excepționale care împiedică interacțiunea față în față între elevi și cadrele didactice, adoptarea unor mecanisme care să asigure exercitarea dreptului fundamental la învățătură este imperios necesară.

Știind că anul școlar este în desfășurare și în regim de urgență, unitățile de învățământ, cadrele didactice trebuie să știe cum să își organizeze activitatea de predare-învățare-evaluare, prin asigurarea dreptului atât la educație, cât și la sănătate al elevilor. Deoarece toate aspectele de mai sus vizează interesul elevilor și constituie o situație extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, se propune adoptarea de urgență a proiectului propus”.

Cursurile față în față din peste 13 mii de școli ar trebui să fie suspendate începând de luni, dar până duminică la ora publicării acestui articol nu exista niciun act normativ care să prevadă această suspendare. Conform regulilor în vigoare la acest moment, luni este o zi normală de școală.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page