NATIONAL

Săptămâna viitoare, salariații se vor bucura de o minivacanță de trei zile

După cum stabilește Codul muncii, salariații din țara noastră primesc liber, în 15 august, pentru a sărbători Adormirea Maicii Domnului. Ținând cont de faptul că această sărbătoare pică anul acesta într-o zi de luni, adică urmează unui weekend, angajații se vor bucura, de fapt, de o minivacanță de trei zile.

Anual, la jumătatea lunii august, respectiv în data de 15, salariații din țara noastră beneficiază, potrivit Codului muncii, de o zi liberă, cu prilejul sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului.

Sfânta Maria Mare se va sărbători, în acest an, într-o zi de luni, ceea ce înseamnă că salariații, indiferent că vorbim de cei de la stat sau cei din mediul privat, vor beneficia, la sfârșitul săptămânii viitoare, de trei zile libere succesive.

Cu toate că în Codul muncii este prevăzut faptul că salariaţii au dreptul la zile libere cu ocazia sărbătorilor legale naţionale, anumite categorii de angajaţi trebuie să se prezinte la muncă şi în aceste zile.

Mai exact, este vorba despre persoanele ce lucrează în unitățile sanitare și în unitățile de alimentație publică, dar și în locurile în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producție sau specificului activității.

În aceste situații, angajatorii trebuie să le asigure salariaților compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. Dacă, din motive temeinice, nu se poate acorda timp liber, salariații trebuie să beneficieze de un spor de cel puțin 100% din salariul de bază.

În cazul în care nu acordă timp liber în zilele de sărbătoare legală sau nu recompensează munca în aceste zile, angajatorii pot primi amenzi de până la 10.000 de lei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page