Sanatate

SANATATE | Zațul de cafea: 4 tratamente inedite pentru îngrijirea pielii

Ai obiceiul să savurezi cafea la ibric? Ei bine, după ce o termini, nu te grăbi să arunci zaţul. Îl poţi folosi drept ingredient-principal pentru produsele cosmetice pe care le vei face în casă.

Cremă contra celulitei

La nivel mondial, aproximativ 85% din femei sunt afectate de celulită. Depozitele de grăsime de pe anumite zone ale corpului pot fi diminuate cu ajutorul zaţului de cafea.

Amesteci 3-4 linguri de zaţ cu 100 ml de ulei de măsline şi cu o lingură de zahăr brun, apoi masezi, apăsat, cu mişcări circulare, pe zonele afectate. La final, te clăteşti cu jeturi de apă caldă, alternate cu jeturi de apă rece. Este bine să faci acest tratament de trei-patru ori pe săptămână.

Remediu contra cearcănelor

Zaţul este un remediu excelent contra cearcănelor. Amesteci o linguriţă de zaţ cu un albuş şi puţină miere şi aplici, cu mişcări delicate, masca obţinută pe zona afectată de cearcăne şi laşi să acţioneze zece minute.

Te ştergi uşor cu dischete demachiante, înmuiate în apă caldă, după care te speli pe faţă.

Mască anti-îmbătrânire

Într-un bol, amesteci două linguri de zaţ de cafea, două linguriţe de ulei de cocos, o linguriţă de ulei de măsline şi un gălbenuş. Aplici masca pe ten, zece minute, după care te speli cu apă călduţă.

Aceasta previne îmbătrânirea prematură a tenului şi reduce ridurile. O poţi aplica o dată sau de două ori pe săptămână. Este ideală şi contra punctelor negre. Masează zona afectată cu zaţ de cafea, apoi te speli pe faţă.

Exfoliant natural

Știai că zaţul de cafea este unul dintre cele mai bune exfoliante naturale? O dată sau de două ori pe săptămână, masează-ţi uşor faţa cu zaţul rămas după ce ţi-ai băut cafeaua.

După ce-l aplici pe ten, laşi să acţioneze cinci minute, apoi te clăteşti cu apă călduţă, din abundenţă. Pielea va rămâne delicată şi fină, datorită texturii abrazive a zaţului. Totodată, datorită cofeinei, zaţul are un efect energizant asupra pielii obosite.

Îl poţi folosi şi ca exfoliant pentru corp, aplicându-l direct pe piele, la duş. Va îndepărta celulele moarte, iar pielea va rămâne moale şi îşi va recăpăta supleţea.

Sursa: www.clicksanatate.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page