ImportantSanatate

SANATATE | Vești bune pentru pacienții care se tratează în străinătate!

Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS) a anuntat, vineri, ca rambursarea contravalorii cheltuielilor medicale pentru asiguratii romani care se trateaza intr-o alta tara se va putea face mai usor, precizand ca nu va mai fi nevoie de traducerea actelor medicale in limba romana.

Potrivit unui ordin semnat de presedintele CNAS, Razvan Vulcanescu, responsabilitatea traducerii in limba romana a documentelor medicale va reveni casei de asigurari de sanatate la care se depune cererea de rambursare.

„Dispare o bariera birocratica din calea solicitarii rambursarii cheltuielilor cu asistenta medicala in alte state membre UE. Asiguratii care trebuie sa formuleze asemenea solicitari vor fi pe viitor scutiti de efortul gasirii unui traducator autorizat, dar si de cheltuiala aferenta onorariului traducatorului”, a declarat Razvan Vulcanescu, printr-un comunicat de presa transmis de CNAS.

Asociatia Pacientilor cu Afectiuni Hepatice din Romania (APAH-RO) solicita Casei Nationale de Asigurari de Sanatate si Ministerului Sanatatii ca, in cadrul noului contract cost-volum-rezultat, sa ia in considerare accesul la tratamentul fara interferon pentru toti pacientii care sufera de hepatita C, indiferent de stadiul in care se afla.

“Desi presedintele CNAS a declarat public ca au fost initiate demersurile pentru negocierile noului contract cost-volum-rezultat, pana la acest moment autoritatile nu au informat in niciun fel pacientii despre forma si modul in care se va desfasura acest nou contract. Atragem atentia cu privire la riscul pastrarii actualelor prevederi, situatie in care pacientii nu au acces la toate terapiile inovatoare din piata. Consideram ca aceasta problema poate fi reglata prin implementarea unui sistem in care sa existe mai multi castigatori”, a declarat Marinela Debu, presedinte APAH-RO, potrivit unui comunicat.

Reprezentantii APAH-RO spun ca o intarziere a procedurilor privind implementarea noului contract cost-volum-rezultat este inevitabila in acest moment, ceea ce va duce automat la intreruperea tratamentului pentru pacientii cu hepatita C.

“Speram ca autoritatile competente sa trateze cu toata seriozitatea propunerea APAH-RO, facuta in repetate randuri, in ceea ce priveste incheierea contractelor pe perioade mai lungi (mai mult de un an) pentru a exista predictibilitate”, se precizeaza in comunicat.

In luna septembrie a anului trecut a existat in cadrul CNAS initiativa de modificare a reglementarilor privind contractele cost-volum-rezultat (proiectul de ordin al ministrului Sanatatii si al presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate pentru modificarea si completarea Ordinului ministrului Sanatatii si al presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nr 3/1/2015 privind modelul de contract, metodologia de negociere, incheiere si monitorizare a modului de implementare si derulare a contractelor de tip cost-volum/cost-volum-rezultat). Au trecut aproape cinci luni de la dezbaterea organizata de catre CNAS, iar rezultatele, respectiv intentiile autoritatilor cu privire la viitorul contract-cost-volum-rezultat, nu sunt publice, se mai arata in comunicatul semnat de presedintele APAH-RO.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page