SANATATE | Tratamente naturiste pentru gingii inflamate

Una dintre cele mai frecvente probleme stomatologice este gingivita, caracterizată prin inflamația, înroșirea sau sângerarea gingiilor.

Apariția gingivitei este favorizată de factori precum placa bacteriană (acumularea de resturi alimentare și bacterii între dinți), acumularea de tartru, înghesuiri dentare, obturații neadaptate perfect cavităților, coroane neadaptate etc.

Însă, cea mai comună cauza a gingivitei este depunerea de placă bacteriană, în lipsa unei igiene orale corecte, adică a unei pelicule fine ce rămâne atașată suprafețelor dentare.

Tratamentul gingiilor inflamate necesită mai multe intervenții precum îndepărtarea tartrului, efectuarea unui periaj profesional și instaurarea unei igiene bucale ca la carte (dușul bucal este recomandat ca mijloc suplimentar de igienizare). De asemenea, tratamentele naturiste pot fi și ele o soluție ajutătoare în caz de gingii inflamate!

Apă cu sare

Clătește gura timp de un minut cu un amestec format dintr-o linguriță de sare de mare diluată într-un pahar cu apă caldă, pentru a calma durerea de dinți și a reduce inflamația gingiilor.

Propolis

Unul dintre cele mai bune tratamente naturiste pentru gingii inflamate este amestecul de propolis și glicerină pulverizat în cavitatea bucală și asta pentru că propolisul este considerat cel mai puternic medicament 100% natural antiinfecțios.

Ulei de cuișoare

Antibacterian și cu un spectru larg de acțiune, uleiul de cuişoare este antiinflamator, cu rol de anestezic local, tratând infecţia şi calmând durerea de gingii. Se masează gingiile cu ulei de cuişoare nediluat, de 2 ori pe zi.

Aloe vera

O plantă cu adevărat miraculoasă, aloe vera și-a dovedit eficiența și în tratarea gingiilor inflamate. Se masează gingiile cu partea zemoasă a unei bucăți de aloe proaspăt ruptă și apoi se clătește gura cu apă. Acest procedeu se repetă de 3-4 ori pe zi.

Suc de afine

La primele semne ale gingivitei, se recomandă sucul de afine, care trebuie ținut în gură cât mai mult timp posibil, întrucât ajută la vindecarea mucoaselor. Se recomandă consumul zilnic, pentru o perioadă de câteva zile, administrat sub formă de gargară.

Sursa: www.clicksanatate.ro

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close