Sanatate

SANATATE | Durerea de spate – boala omului modern

Oricine s-a confruntat, de-a lungul vieții, măcar o dată, cu durerile de spate. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, între 70% și 85% din populația globului a experimentat un episod dureros, mai lung de cinci zile.

Astfel, durerea de spate (lombalgia) reprezintă a doua cauză de prezentare la medic, după răceală și gripă. În țara noastră, durerea de spate este una dintre cele mai frecvente probleme de sănătate raportate în rândul persoanelor active. Aproximativ 42% dintre angajații români suferă cel puțin o dată pe an din cauza durerii de spate.

Principalele cauze sunt sedentarismul și stresul
Dacă în trecut cei care sufereau de dureri de spate erau în principal oameni cu meserii ce presupun suprasolicitare fizică, în prezent majoritatea celor care acuză dureri de spate lucrează mult timp la birou, sunt persoane afectate de stres și de sedentarism. De altfel, specialiștii au remarcat că, deși nivelul de muncă fizică a scăzut în ultimii ani, numărul persoanelor care suferă de dureri de spate a crescut simțitor, mai ales la cei cu vârste între 30 și 50 de ani. Stresul și perioadele tensionate de la serviciu pot fi răspunzătoare de contracția mușchilor și apariția durerilor de spate, dar specialiștii au pus aceste dureri și pe lipsa somnului și postura incorectă în timpul nopții. Uneori, durerile de spate vin la pachet cu probleme de urinare sau chiar amorțeala picioarelor. Acesta e un semn că durerea are o cauză mai serioasă și trebuie consultat un medic.

Repausul la pat, nerecomandat
Dacă durerile nu sunt cauzate de o boală mai gravă (traumatism, cancer, afecțiune neurologică), ele pot fi tratate local cu antiinflamatoare și analgezice. Medicii recomandă evitarea repausului la pat, care, potrivit ultimelor studii, întârzie recuperarea. Pacienții sunt încurajați să își continue activitatea zilnică, inclusiv serviciul. În schimb, nu li se recomandă efort fizic, gimnastică medicală, masaj – în faza acută a bolii. O altă metodă de tratament recomandată e aplicarea locală a unei creme cu efect de încălzire.

Sursa: jurnalul.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page