SANATATE | Ce afecțiuni poate ascunde sughițul

Sughiţul apare din cauza iritației diafragmei, mușchi care separă toracele de abdomen, cu un rol important în respirație. Trece de cele mai multe ori de la sine, însă pot exista și situații în care este nevoie de tratament medicamentos.

În cele mai multe cazuri, acest spasm durează câteva minute și este cunoscut sub denumirea de sughiț tranzitoriu. Apare mai frecvent la bărbați, la bebeluși și la copii, iar cauze pot fi multiple:  ingerarea rapidă a alimentelor, corelată cu inhalarea unei cantități mari de aer, consumul de lichide fierbinți, schimbarea bruscă a temperaturii din cameră, consumul unor cantități mari de alcool și de băuturi acidulate, stresul puternic, stările de anxietate, fumatul sau gazele stomacale, care exercită presiune asupra diafragmei.

Totodată, există situații în care sughițul poate deveni supărător, astfel că se poate manifesta chiar și până la 48 de ore. În acest caz, trebuie să consulți un medic, ne sfătuiesc medicii specialiști.

Sughițul persistent poate fi semnul unor boli

Dacă o criză de sughiț are o durată mai mare de două zile și este însoțită și de alte manifestări,  precum febră, vărsături, crampe abdominale sau dificultăți de respirație, el poate fi semnul unui șir de afecțiuni!

Sughitul ascunde probleme cu refluxul gastric

Balonarea sau arsurile la stomac pot irita diafragma, astfel că acest tip de tulburări gastrointestinale pot declanșa un sughiț persistent. Vestea bună este că, o dată cu tratarea acestor afecțiuni digestive, sughițul va dispărea și el.

Leziuni ale nervilor

O altă cauză frecventă a unui sughiț cu o durată de peste 48 de ore este lezarea sau iritarea nervilor vag sau frenic (care inerveaza diafragmul), ce pot apărea în refluxul gastro-esofagian, ulcer peptic, gastrită, laringită, tumori sau chisturi cervicale, chirurgia abdominală, afecțiuni pulmonare sau hepatice.

Accidentul vascular cerebral

Un sughiț persistent poate fi, de asemenea, un posibil semn de accident vascular cerebral, cu toate că experții în sănătate nu înțeleg încă de ce, cu excepția faptului că este vorba de un anumit tip de accident vascular cerebral, unul care apare în partea din spate a creierului (este mai frecvent la femei). Pe lângă sughițul persistent, mai pot apărea simptome precum dureri în piept, senzație de amorțeală sau vedere neclară.

Insuficiență renală

Deși nu există suficiente dovezi care să indice o posibilă afecțiune a rinichilor, sughițul persistent poate fi un semn că rinichii nu funcționează corespunzător: în urma acumulării de toxine din organism, diafragma și nervul vag s-ar putea resimți, rezultând astfel sughițul.

Dacă sughițul este însoțit de spasme musculare, sete excesivă sau schimbări în ceea ce privește culoarea pielii, atunci ar trebui să consulți un medic.

Daca sughiti este posibil sa fii insarcinata

Cu toate că nu există dovezi științifice în acest sens, unele femei pretind că sughițurile frecvente reprezintă simptome timpurii ale sarcinii.

În schimb, medicii susțin în mică măsură această ipoteză, cu toate că este posibil ca schimbările hormonale să provoace sughițuri induse în urma stărilor de anxietate.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close