LocalSanatate

SANATATE | Bolnavii de TBC vor beneficia de asistență după ieșirea din spital până la vindecarea completă

Deputatul PSD Tamara Ciofu a participat, ieri, 21 octombrie, a.c., alături de reprezentanții Fundației Romanian Angel Appeal la reunirea grupului de lucru al misiunii Organizației Mondiale a Sănătății în Romania pe tema dezvoltării unui nou model de îngrijire a tuberculozei în ambulatoriu. Acțiunile OMS au scopul de a sprijini Guvernul Romaniei in implementarea Strategiei Nationale de Control al TB 2015-2020.

Dezbaterea cu experții Organizației Mondiale a Sănătății s-a centrat pe identificarea soluțiilor pentru reforma în asistența centrată pe caz a pacienților cu tuberculoză. Am propus participanților la această întâlnire să facem împreună demersuri la autoritățile centrale pentru a implementa un sistem de beneficii de asistență pentru bolnavii de TBC după ieșirea din spital până la vindecarea completă. Trebuie să le asigurăm tuturor pacienților diagnosticați cu tuberculoză servicii de asistență medico-socio-psihologică pe tot parcursul tratamentului inclusiv în ambulatoriu până la 24 luni, așa cum prevăd normele Organizației Mondiale a Sănătății”, a declarat deputatul social democrat.

Soluțiile propuse în cadrul grupului de lucru au rolul de a reduce cheltuiala bugetară cu tratamentul tuberculozei, iar implicit efectele sale se vor regăsi și în îmbunătățirea stării de sănătate publică.

Misiunea de asistență tehnică este finanțată de Fondul Global de Luptă Împotriva SIDA, TB și Malariei prin Fundația Romanian Angel Appeal.

Experții Organizației Mondiale a Sănătății au misiunea de a oferi consultanță Ministerului Sănătății cu privire la modul de îngrijire a tuberculozei în ambulatoriu, respectiv să prezinte mecansimul prin care pacientul cu TB dupa ce termină tratamentul din spital îl va continua în afara spitalului. Din partea OMS au participat Pierpaolo de Colombani de la biroul regional pentru Europa al OMS, Szigeti Szabolcs, specialist în sisteme de sănătate și consultantul Alexandre Lourenco, profesor la Católica Lisbon School of Business & Economics și fost șef al administrașiei centrale a serviciilor de sănătate din Ministerul Sănătății din Portugalia.

Vicepreședintele PSD Botoșani a invitat reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății să organizeze următoarea sesiune de lucru privind măsurile de prevenire și control a tuberculozei în cadrul Comisiei pentru Drepturile Omului de la Camera Deputaților la Subcomisia pentru egalitate de tratament şi nediscriminare.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page