Educatie

Oportunitate pentru liceenii din Botoșani: S-a deschis sezonul de candidaturi pentru bursa ,,Future Leaders Exchange Program (FLEX) 2022-2023″

Ambasada Statelor Unite în România și American Councils for International Education (Consiliile Americane pentru Educație Internațională) invită liceenii cu cetățenie română să participe la Programul FLEX 2022-2023.

Programul educațional FLEX este finanțat de către Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii și își propune să ofere liceenilor din România ocazia de a studia la un liceu american și de a locui împreună cu o familie americană pe parcursul anului școlar 2022-2023. Participarea la Programul FLEX, aflat acum în al 7-lea an de existență în România, este GRATUITĂ. În anii de implementare anteriori, FLEX România a oferit bursa către zeci de liceeni români din mai multe județe ale țării, aceștia fiind repartizați la licee din state precum Washington, Texas, Colorado, California, Hawai, Iowa și Florida. Programul se adresează în egală măsură și liceenilor cu
dizabilități.

Ce este Programul FLEX?

FLEX a fost creat de Congresul Statelor Unite în 1992, iar acum se află în cel de-al 29-lea an de existență. Programul presupune parcurgerea unui an școlar întreg în Statele Unite ale Americii de către elevii de liceu interesați care sunt declarați câștigători în urma competiției pentru acordarea bursei. Obiectivul programului este să promoveze înțelegerea reciprocă între cetățenii Statelor Unite și ai altor țări, pentru ca liceenii să aibă ocazia de a învăța mai multe despre SUA și de a le face cunoscute americanilor țările lor de origine. În anul școlar 2021-2022, la nivel global, aproximativ 900 de liceeni vor învăța în SUA în cadrul Programului FLEX. Fiecare bursier va locui timp de un an împreună cu o familie americană și va studia la un liceu american, având toate
costurile acoperite prin program. La întoarcerea în România, anul de liceu petrecut în SUA poate fi
recunoscut și echivalat.

Criterii de eligibilitate:

Competiția este deschisă liceenilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții : • au cetățenie română; • sunt născuți între 15 iulie 2004 și 15 Iulie 2007; • sunt actualmente în clasele a IX-a, a X-a sau a XI-a; • studiază engleza în liceu; • îndeplinesc criteriile pentru a obține viza SUA și nu au stat în SUA mai mult de 3 luni
în ultimii 5 ani.

Aplică online până pe 15 Octombrie 2021 https://ais.americancouncils.org/flex

Anca, bursieră în Longview, Statul Washington, 2016-2017

Pentru mine FLEX a fost și este o aventură, din momentul în care am trimis primul formular și până în
prezent. Am trăit un amalgam de sentimente alături de FLEX. Nimic nu este plictisitor sau greu atunci
când te implici 100%. FLEX mi-a oferit șansa de a cunoaște oameni noi și de a mă dezvolta personal.

Cu ajutorul programului acesta am înțeles că orice îți dorești cu ardoare se poate transforma în
realitate. Cum ar spune americanii: „Just do it !”

Informații complete despre program sunt disponibile la adresa de email
[email protected] și pe site-ul www.americancouncils.ro

Persoană de contact:
Marilena Veronica Ene,
Acting Country Representative,
0752 800 768, [email protected]

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page