NATIONAL

S-a dat liber la mersul la biserică! Orice persoană, vaccinată sau nevaccinată, va putea participa la serviciile religioase

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nu a inclus biserica pe lista locurilor în care este solicitat certificatul verde. Toţi cei care doresc să participe la serviciile religioase, vaccinaţi, trecuţi prin boală sau nevaccinaţi, pot participa cu respectarea a doar două reguli: purtarea măștii de protecție și păstarea unei distanțe de doi metri între persoane.

RAed Arafat a anunţat că participarea la serviciile religioase nu va fi condiţionată de prezentarea certificatului verde sau a dovezii trecerii prin boală.

S-a decis să nu fie condiționare, dar va trebui mască, bineînțeles, și doi metri pătrați pe persoană. Deci este o decizie luată la nivelul CNSU. Au fost discuții în acest sens, este o decizie luată la nivelul CNSU, din acest punct de vedere„, spune şeful DSU.

Întrebat în baza căror argumente ştiinţifice s-a decis ca la serviciile religioase să poată participa chiar şi nevaccinaţii, Raed Arafat a replicat că nu este nevoie de argumente ştiinţifice.

Sunt măsuri care se iau, nu e neapărat să ai argument științific pentru această măsură. E o măsură decisă. Nu închidem activitățile religioase, dar punem condiția de doi metri, mască, distanță. E o decizie luată la nivelul CNSU și este o decizie votată la nivelul CNSU. Sunt mai multe aspecte care se iau în considerare, pe lângă baza științifică care se oferă de către medici. Asta este decizia luată la acest moment„, a declarat Raed Arafat.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page