Local

Raed Arafat, despre copilul de 3 ani, mort în ambulanţă: „Nu trebuie să avem medic pe fiecare ambulanţă”

Un copil de 3 ani din judeţul botoşani a murit într-o ambulanţă care a venit la solicitare fără medic. Raed Arafat a venit cu unele explicaţii referitoare la acest caz.

Raed Arafat, şeful DSU – Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a explicat faptul că nicio ţară din lume nu are medic pe fiecare ambulanţă.

„La acest moment, resursele noastre cu medici şi sunt la nivelul SMURD-ului şi nu în toate judeţele, şi la nivelul Serviciului de Ambulanţă, unde în unele judeţe nu mai sunt medici pe ambulanţă decât puţini şi sunt unele ture care nu sunt acoperite. Cu legea 136 s-a suplimentat, avem inclusiv asistenţi medicali cu studii superioare, câteva sute au fost angajaţi numai anul trecut”, a spus Arafat, citat de News.ro.

De asemenea, Arafat a precizat că „nu avem medic pe fiecare ambulanţă cum nu trebuie să avem medic pe fiecare ambulanţă. Sunt ţări care nu au medici deloc pe ambulanţă. Noi suntem dintre ţările care au păstrat tradiţia de a avea medic pe ambulanţă, de a avea medic la consultaţii şi de a avea medic pe maşinile pe Terapie Intensivă şi pe elicoptere. Dacă mergem în Europa, sunt ţări care nu folosesc deloc medicul. Faptul că s-a ajuns acolo şi e un caz care necesita medic, atunci ambulanţa respectivă putea să cheme sprijin la întâlnire sau la faţa locului. Asta e mecanismul pe care mergem”.

Un copil a murit în ambulanţă

Un copil de trei ani a murit în noaptea de miercuri spre joi într-o ambulanţă care îl transporta la spital, iar familia crede că este vorba de o situaţie ce putea evitată.

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), medicul Monica Adăscăliţei, a declarat că micuţul ar fi  avut simptomele unei răceli, iar familia a sunat la ambulanţă în momentul în care acesta „ar fi scuipat sânge”. Băieţelul a intrat în stop cardio-respirator la scurt timp după ce a fost preluat de cadrele medicale de la ambulanţă.

„A fost solicitare pentru ambulanţă pentru un copil de trei ani şi jumătate care din declaraţia părinţilor ar fi scuipat sânge, ar fi avut sânge la nivelul gurii. S-a trimis ambulanţa cu asistent. S-au început manevrele de resuscitare şi s-a solicitat ambulanţa cu medic, care s-a deplasat la faţa locului. Când a ajuns medicul, pacientul era în asistolie, fără ritm cardiac, fără respiraţie. A fost intubat, s-au continuat manevrele de resuscitare şi s-au deplasat către spital. Pe tot parcursul transportului, pacientul nu a prezentat niciun semn de revenire, motiv pentru care după 50 de minte s-a declarat decesul”, a afirmat Adăscăliţei.

Tatăl copilului, Alexandru Mancaş, şi-a manifestat nemulţumirea faţă de faptul că ambulanţa trimisă pentru a-l prelua pe băieţel nu a avut medic, ci doar un asistent medical. El spune că va face plângere împotriva Serviciului Judeţean de Ambulanţă, fiind convins că existenţa unui medic la locul intervenţiei ar fi salvat viaţa copilului.

„E nemulţumirea mea că a venit prima salvare şi a stat cu băiatul în pădure şi a aşteptat a doua salvare cu medicul. Asta e nemulţumirea. De ce nu a plecat medicul direct după băiat cu prima salvare? Îi era frică să iasă în frig afară? Intru în tribunal cu ei. Mă duc să vorbesc cu avocatul”, a declarat Mancaş.

Autorităţile sanitare au anunţat că a fost demarată o anchetă în acest caz, pentru a identifica atât cauzele decesului, cât şi dacă intervenţia ambulanţei a fost conform procedurilor legale.

Sursa: adev.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page