Eveniment

Protest anti-vaccinare la Botoșani! „Unde există risc, trebuie să existe alegere!“ – FOTO&VIDEO

Zeci de botoșăneni de toate vârstele au protestat în Piața Revoluției din municipiul Botoșani, duminică, începând cu ora 15.00, în încercarea de a-i sensibiliza pe parlamentari în demersul acestora de a valida Legea obligativității vaccinării în România.

Protestul organizat de Asociația părinților, Filiala Botoșani, a fost o replică la manifestația care a avut loc la București la aceeași oră, unde participarea a fost foarte numeroasă.Oamenii au purtat pancarte și jucării și au manifestat liniștit, limitându-se la a discuta între ei pe tema arzătoare a vaccinării forțate și a sancțiunilor extrem de radicale îndreptate împotriva celor care nu se vor conforma.

Organizatorii protestului vor să sensibilizeze parlamentarii de Botoșani în ce privește votul privind Legea vaccinării și cer amendarea proiectului în forma actuală, astfel încât „să asigure pacientului dreptul să refuze vaccinarea, un act medical, medicului să i se permită să informeze corect pacientul şi să decidă liber dacă recomandă vaccinarea, sau nu, în funcţie de interesul şi starea de sănătate a pacientului, să fie eliminate orice fel de sancţiuni pentru pacienţii sau medicii care refuză vaccinarea, să fie eliminată noțiunea de obligativitate a vaccinării sub orice formă – explicită sau implicită – prin măsuri punitive și coercitive”, se arată în comunicat.

De asemenea, aceștia mai doresc să se elimine art.40 L. care menționează:  „Sesizează Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului cu privire la existenţa unei suspiciuni de încălcare a dreptului copilului la sănătate de către părinţi…”, iar noţiunea de obligativitate să fie înlocuită în textul legii cu aceea de recomandare.

O delegație a protestatarilor a fost primită de prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a dat asigurări că doleanțele oamenilor vor ajunge pe masa guvernanților.

„I-am spus doleanțele, cele cinci pe care le au la centru. El ne-a asigurat că va transmite mesajul nostru. Domnia sa a spus că se va informa pentru că nu cunoaște acest proiect de lege, dar crede că nu va trece, însă eu nu am aceeași opțiune. Mai spunea și varianta că va putea fi contestat la Curtea Constituțională, dar eu nu cred că trebuie să se ajungă acolo. Deputații sunt plătiți din banii noștri..Faptul că au scos legea și au trecut-o prin comisii…de ce a  trebuit să facă asta, când societatea este destul de fărâmițată…și nemulțumită, vaccinare, nevaccinare, pandemie…Noi , care suntem azi aici, suntem reprezentanții multora care sunt acasă și care din cauza pandemiei nu pot veni la protest. Astăzi au venit chiar cei mai informați dintre toți și trebuie luați în serios atitudinea lor”, a spus Adrian Mascan, organizatorul protestului.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page