AdministratieJudet

Proiectul privind construirea noului Ambulatoriu de specialitate de la Spitalul Județean „Mavromati” va fi susținut de ministrul Cseke Attila – VIDEO

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a declarat vineri la Botoșani că va susține construirea unui ambulatoriu de specialitate la Spitalul Județean Botoșani. Noua locație va fi realizată în cadrului unui proiect ce urmează a fi avizat de Compania Naţională de Investiţii (CNI) și va avea demisol, parter şi trei etaje, cu o suprafaţă construită de 1066 mp, cu 34 cabinete de specialitate, săli de investigaţii şi săli de tratament, spaţii administrative şi auxiliare. Pentru spitalizare de zi vor exista 49 paturi. Costurile se ridică la peste 13 milioane de euro.

În sprijinul proiectului a vorbit președintele Consiliului Județean, Doina Federovici. „Spitalul Judeţean Mavromati este una din cele mai mari unităţi spitaliceşti din regiunea Moldovei. Este un spital judeţean cu peste 1.500 de paturi şi peste 2.000 de salariaţi. Este un proiect aşteptat nu doar de personalul medical, ci de toţi pacienţii noştri, pentru că de o parte vorbim de această construcţie, iar pe de altă parte vorbim şi de dotarea cu tot ce înseamnă mobilier, aparatură medicală şi tot ceea ce presupune un ambulatoriu de specialitate”, a spus Doina Federovici.

Ministrul Cseke Attila a dat asigurări că va susține acest demers, prin prisma fapului că reprezintă o prioritate pentru segmentul Sănătății la Botoșani.

„Este important pentru mine, pentru că e altceva să prezinţi în şedinţa de Guvern ceea ce ai văzut cu ochii tăi, nevoia de construi acest ambulatoriu de specialitate”, a spus ministrul.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button