Educatie

Profesori botoșăneni premiați pentru implicarea în proiectul educațional „Examene de nota 10”

Joi, în Sala de formare a Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, a avut loc premierea cadrelor didactice, a inspectorilor școlari și a partenerilor educaționali implicați în organizarea și desfășurarea proiectul
educațional „Examene de nota 10”.

În proiect ambițios, desfășurat într-un context nefavorabil, din cauza pandemiei, proiect care și-a propus și a reușit să-i țină conectați pe elevii claselor a VIII-a și a XII-a la examenele ce îi așteaptă. Și pentru că Inspectoratul Scolar Județean Botoșani apreciază asemenea demersuri, astăzi a avut loc festivitatea de recunoaștere publică a meritelor profesorilor implicați.

Proiectul s-a derulat în parteneriat cu Somax TV Media SRL Botoșani, iar activitățile de pregătire online pentru examenele naționale s-au desfășurat în perioada februarie – iunie 2021 venind în sprijinul elevilor din clasele a
VIII-a și a XII-a prin lecții de recapitulare și consolidare pentru disciplinele de Evaluare națională și Bacalaureat.

Un număr de 23 de cadre didactice au susținut lecții online, transmise de Somax TV Botoșani, la disciplinele de examen: Limba și literatura română și Matematică, pentru elevii claselor a VIII-a și Limba și literatura română, Matematică, Istorie, Biologie, Fizică, Chimie, Geografie, Informatică, Logică și argumentare, pentru elevii claselor a XII-a. Acești profesori vor fi premiați simbolic cu diplome.
Lista cadrelor didactice premiate:
Nr.
crt.
Disciplină
examen
Clasa
Nume și
prenume
profesor
Școala unde își
desfășoară
activitatea
1.
Limba și
literatura
română
VIII BUHACIUC
LAURA
Școala Gimnazială Nr. 7
Botoșani
2 VIII
GRĂDINARU
ANCA
MARCELA
Colegiul Național ,,A. T.
Laurian” Botoșani
3. XII COTOI
GEANINA
Liceul de Artă ,,Ștefan
Luchian” Botoșani
4. XII
HĂILĂ
CARMEN
IRINA
Colegiul Național
,,Mihai Eminescu”-
Botoșani
5.
Matematică
VIII
GURIȚĂ
CONSTANTIN Școala Gimnazială
,,Elena Rareș” –
Botoșani
6. VIII SIMION ABEL
FĂNICĂ
Școala Gimnazială Nr. 6
Botoșani
7. XII
IACOB
VALENTIN
CONSTANTIN
Liceul Tehnologic
Plopenii Mari
Comuna Ungureni
8. XII MIHALACHE
SEBASTIAN
Colegiul Național ,,A. T.
Laurian”- Botoșani
9.
Biologie
XII HUȚANU
LIVIU
Colegiul Național
,,Mihai Eminescu”-
Botoșani
10. XII MITELU
CĂTĂLINA
Colegiul Național
,,Mihai Eminescu”-
Botoșani
11. Chimie XII GUCEANU
CONSTANTIN
Colegiul Național,,Mihai Eminescu”-
Botoșani
12. XII
HRISTEA
MIHAELA
DANA
Colegiul Național
,,Mihai Eminescu”-
Botoșani
13.
Informatică
XII
ILINCARIU
OANACRISTINA
Colegiul Național
,,Mihai Eminescu”-
Botoșani
14. XII PANAETE
ADRIAN
Colegiul Național
,,A. T. Laurian”-
Botoșani
15. XII OLTEAN
ȘTEFAN
Colegiul Național
,,Mihai Eminescu”-
Botoșani
16.
Istorie
XII CIOBANU
LOREDANA
Colegiul Național
,,Mihai Eminescu”-
Botoșani
17. XII RÂZNIC
MARIUS
Seminarul Teologic
Liceal
,,Sf. Gheorghe” Botoșani
18.
Fizică
XII
BĂLĂUCĂ
MARIA
CRISTINA
Colegiul Național
,,Mihai Eminescu”-
Botoșani
19. XII LUNGU ALIN
CRISTIAN
Colegiul Național
,,Mihai Eminescu”-
Botoșani
20. Geografie XII CIMPOEȘU Colegiul NaționalGABRIEL ,,Mihai Eminescu”-
Botoșani
21. XII RACU DRAGOȘ
Liceul Pedagogic
,,Nicolae Iorga” –
Botoșani
22.
Științe
sociale
XII
BOTEZATU
LOREDANA
MARIANA
Colegiul Național
,,Mihai Eminescu”-
Botoșani
23. XII OCTAV PAUL
Colegiul Economic
,,O. Onicescu”- Botoșani

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page