EducatieImportant

Primii paşi în carieră, la Smîrdan, prin Erasmus+  

Şcoala Profesională „Sf. Ap. Andrei” Smîrdan, comuna Suharău, județul Botoșani, coordonează un proiect educaţional european Erasmus+, acţiunea cheie 2, educaţie şcolară – parteneriate între şcoli, finanţat de către Uniunea Europeană. Acesta îşi propune să stabilească legături între şcoli europene într-o multitudine de activităţi desemnate să aducă o dimensiune europeană tuturor celor implicaţi.

Proiectul la care Şcoala Profesională „Sf. Ap. Andrei”  va lucra  în perioada 01.09.2020-31.08.2022 se numeşte „Bright Careers”, nr. 2020-1-RO01-KA229-080037. Proiectul se referă la planificarea carierei bazată pe personalitate. Este foarte important ca tinerii să facă o alegere a carierei potrivită personalității lor. Alegerea locului de muncă potrivit înseamnă, de asemenea, o viață profesională fericită. În zilele noastre, mulți tineri din Europa își doresc să aibă o carieră care să le reflecte personalitatea. După unele cercetări și discuții între partenerii noștri, am decis să facem un schimb de bune practici legate de planificarea carierei bazată pe personalitate. Acest schimb este, de asemenea, legat de obiectivele proiectului. Principalul obiectiv este de a încuraja tinerii să aleagă un loc de muncă care îi va face fericiți de-a lungul vieții lor. În plus, proiectul își propune să îi facă pe elevi să devină conștienți de calitățile lor, să îi ajute să învețe despre piața muncii și oportunitățile de muncă în Europa, să afle informații detaliate despre locurile de muncă dorite. De asemenea, îşi propune să reducă abandonul școlar timpuriu utilizând o planificare eficientă a carierei și, nu în ultimul rând, să crească oameni foarte motivați care să-și facă treaba cu entuziasm.

Partenerii proiectului provin din patru țări diferite din Europa: „Prof. Dr. Nabi Avci Anadolu Lisesi” Istambul – Turcia, „Les Miguel Romero Esteo” Malaga – Spania, „Escola Técnica de Imagem e Comunicação Aplicada” Lisabona – Portugalia și „New Cross College” Dublin – Irlanda.

O secţiune a paginii web a Şcolii Profesionale „Sf. Ap. Andrei” Smîrdan va fi dedicată parteneriatului. Se va crea un site al proiectului, special pentru activitățile desfășurate. Aici se vor găsi legături către toate paginile web şi blogurile şcolilor partenere, fiind posibil să urmărim toate activităţile desfășurate în cadrul proiectului.

Părinţii şi reprezentanţii comunităţii locale vor fi invitaţi la activităţile şi evenimentele care vor avea loc de-a lungul parteneriatului. Vor fi organizate expoziţii sau prezentări ale activităţii copiilor.

Conţinutul prezentului material reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorilor, iar Agenţia Naţională şi Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care va fi folosit conţinutul informaţiei.

foto; arhivă

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page