ImportantLocal

Primăria Municipiului Botoşani începe distribuția măștilor de protecție pentru familiile şi persoanele defavorizate

Primăria Municipiului Botoşani anunţă că, începând cu data de 07 septembrie 2020, ora 9.00,  începe distribuția măștilor de protecție pentru familiile şi persoanele defavorizate de pe raza unităţii administrativ-teritoriale Botoșani, în cadrul măsurilor cu caracter excepțional dispuse de Guvernul României pentru limitarea infectării cu COVID-19 în rândul populaţiei defavorizate.

În conformitate cu prevederile OUG nr.78/2020 beneficiază de acest sprijin următoarele categorii:

  1. a) persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
  2. b) persoanele din familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  3. c) pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 704 lei inclusiv, reprezentând nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare;
  4. d) persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestaţiile sociale prevăzute de art. 42 şi 58 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Se regăsesc pe listele de distribuție persoanele din categoriile menționate mai sus ale căror drepturi au fost stabilite până la data de 01 mai 2020.

Persoanele pentru care drepturile s-au stabilit după această data pot beneficia de acest ajutor pe baza documentelor doveditoare, reprezentând dispoziţiile de stabilire a dreptului la ajutor social sau alocaţie pentru susţinerea familiei, decizia de pensie sau certificatul de încadrare în grad de handicap, după caz.

Precizare importantă:  pensionarii sistemului public beneficiari ai indemnizației sociale pentru pensionari ( stabilită conform art.31 din OUG nr.135/2020 la nivelul de 800 de lei ) pot beneficia de măști de protecție !

Pentru o distribuire cât mai rapidă și eficientă a măștilor de protecție  s-au stabilit 3 puncte de distribuție în municipiu, fiecare pentru o anumită categorie de beneficiar, respectiv:

1.Punct distribuție Piața Centrală(în fața Serviciului Stare Civilă a Primăriei Botoșani) – pentru  pensionarii sistemului public de pensii beneficiari ai indemnizației sociale pentru pensionari.

2.Punct distribuție Centrul de zi pentru copii din familii cu risc social – str.Parcul Tineretului nr.4 – pentru persoanele beneficiare ale Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv ale Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

3.Punct distribuție Centrul de ingrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice dependente – SENIOR – Str.Aleea Nucului nr.8pentru persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestaţiile sociale prevăzute de art. 42 şi 58 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Programul de distribuție este zilnic, între orele 9.00 – 17.00 de luni până joi, vineri între orele 9.00 – 13.00.

Pentru a evita situațiile neplăcute rugăm beneficiarii să se adreseze doar acelui punct de distribuție care corespunde categoriei în care se încadrează și să aibă asupra lor actul de identitate propriu sau al persoanei eligibile pe care o reprezintă.

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page