Important

Prima tranșă de vaccin anti-COVID a ajuns la Botoșani – VIDEO

Prima tranșă de vaccinuri anti-COVID a ajuns, duminică dimineață, la Direcția de Sănătate Publică Botoșani. 500 de doze de ser au fost aduse de la Iași, urmând ca, de luni, să înceapă vaccinarea personalul medical.

La Botoșani vor fi două centre de vaccinare, în cadrul Ambulatoriului Spitalului Județean de Urgență (SJU) și al Spitalului Municipal din Dorohoi. Vor fi vaccinați, pe lângă personalul medical, și lucrătorii care activează în domenii considerate critice.

„Avem programat personal medical din Primărie, de la Spitalul Județean, Spitalul Dorohoi, cadre care sunt în prima linie COVID. Avem 484 de persoane înscrise pe platformă. Vaccinurile sunt în funcție de cerere. Ulterior, când vom mai avea alte cereri, vom primi dozele de care avem nevoie. Momentan, vaccinăm personalul medical, personalul ISU, adică personalul implicat în lupta anti-COVID. Ulterior, vom continua cu populația. Dozele sunt depozitate cinci zile, perioada maximă de depozitare la Botoșani. Teoretic, după cele două doze de vaccin, ar trebui ca beneficiarul să capete imunitate în 28 de zile (…) Vaccinul nu înseamnă că renunțăm la măști deocamdată, pentru că eu nu mă pot îmbolnăvi, dacă mă vaccinez, dar pot transmite mai departe virusul. Am și colegi care au avut COVID și se vaccinează, pentru că nu au anticorpi”, a declarat managerul DSP, medicul Monica Adăscăliței.

Prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor, a precizat că așteaptă emiterea Ordonanței de Guvern care să permită operaționalizarea celor 12 centre de vaccinare care se vor a fi organizate în municipiile și orașele din județ.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page