Administratie

Premierul Florin Cîțu s-a întâlnit cu primarii, în cadrul vizitei la Botoșani. „Am vrut să explicăm oamenilor la ce să se aștepte” – FOTO

Premierul Florin Cîțu a ajuns, vineri, la Botoșani, unde a avut o întâlnire cu primarii din județ, principalele axe de discuție fiind resursele financiare și proiectele în derulare aflate în impas. Prim-ministrul a venit însoțit de președintele ONL Suceava, Gheorghe Flutur. La întâlnirea cu primarii au participat și principalii lideri liberali botoșăneni. „Am avut o întâlnire cu primarii despre resursele de finanțare de anul acesta din buget, PNRR  și fonduri europene. De fapt, în anii următori. Am vrut să explicăm oamenilor la ce să se aștepte, la ce surse de finanțare și la sume. Oamenii trebuie să știe exact ce surse de finanțare sunt, la ce să se aștepte, pentru că în trecut primarii luau proiecte și le puneau la toate: lafonduri europene, la buget și era un fel de pescuit. Vrem să ne asigurăm că se facem programare și să știm clar: un proiect care se califică pe fonduri europene îl punem la fonduri europene, dacă se califică pe PNRR l-am pus deja în PNRR și atunci ce e pe buget rămâne pe buget, proiectul l-am pus pe buget”, a declarat premierul Florin Cîțu.

Oficialul a ținut să precizeze că vizita la Botoșani a fost programată din scurt și întâlnirea are caracter administrativ.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page