IncendiuInternational

Pompierii din România și Moldova fac echipă în insula Evia

În cea de-a patra zi, acțiunile de stingere a incendiilor vor continua cu 6 mașini de stingere, 2 cisterne și 1 dronă, în zona Spathari. Totodată, șase pompieri vor avea misiunea de a asigura alimentarea autospecialelor cu apă, precum și crearea de culoare pentru limitarea propagării incendiilor, cu ajutorul drujbelor.
Alături de ei vor fi pompierii din Republica Moldova, care intervin cu 2 mașini de stingere. În cursul zilei de ieri, forțele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din Republica Moldova au sosit în Grecia, în baza de operații a pompierilor militari români. 25 de pompieri care încadrează 4 autospeciale de intervenție s-au alăturat pompierilor salvatori din România, în vederea sprijinirii acestora în lupta cu incendiile de vegetație și fond forestier care au pus stăpânire pe mai multe zone de pe teritoriul elen.
Reamintim faptul că autoritățile elene au rol principal în coordonarea întregii misiuni, aceștia fiind responsabili de configurarea planului de intervenție, gruparea numerică a forțelor și efectivelor care alcătuiesc un modul pregătit în a acționa în vederea limitării răspândirii incendiilor de vegetație.
În mod permanent se menține legătura cu ofițerul elen delegat în asistarea și buna desfășurare a întregii misiuni derulate de salvatorii români și moldoveni.
Având în vedere temperaturile ridicate și condițiile de lucru, pentru a evita suprasolicitarea personalului, schimbarea turei este planificată să se realizeze la 6 ore.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page