Politic

POLITIC | Președintele PNL, Ludovic Orban, a fost desemnat premier

Președintele PNL, Ludovic Orban, a fost desemnat premier. Anunțul a fost făcut de Klaus Iohannis, într-o declarație susținută la Palatul Cotroceni. “Am așteptări mari de la Guvernul Orban”, a spus șefului statului.

Ludovic Orban este premierul desemnat să alcătuiască noul Guvern, după moțiunea de cenzură împotriva Cabinetului Viorica Dăncilă. Preşedintele Klaus Iohannis a făcut anunţul oficial, la Palatul Cotroceni. Șeful statului a subliniat că “noul guvern trebuie instalat urgent”, iar Ludovic Orban și-a prezentat, din start, principalele priorități. Pe listă: corectarea măsurilor economice dar şi restructurarea aparatului guvernamental.

“Acum puține zile, a trecut moțiunea de cenzură și a căzut guvernul pesedist și este foarte bine așa, fiindcă PSD, din 2017 încoace, a avut trei guverne care au dăunat grav României. PSD a inhibat efectiv dezvoltarea României și ne-a ținut pe toți pe loc. Acest lucru a fost, până la urmă, constatat de toate partidele din opoziție și în acest fel a fost posibilă moțiunea de cenzură care a fost un real succes pentru opoziție”, a declarat Klaus Iohannis.

“După consultările cu partidele politice parlamentare și formațiunile politice parlamentare, am tras concluzia pe care am spus-o și după prima rundă de consultări, că se conturează un guvern în jurul PNL. Repet ce am spus atunci: PNL a fost singurul partid care a venit la consultări și a spus direct că sunt dispuși, chiar dacă este foarte dificil, să își asume guvernarea în această perioadă de tranziție, fiindcă despre asta vorbim, de o perioadă de tranziție. Guvernul care va fi instalat în săptămânile următoare va avea un mandat scurt, până la alegerile parlamentare. Și dacă veni vorba despre alegerile parlamentare, repet, personal cred că alegerile anticipate sunt o soluție foarte bună, dar nu acum cu Guvernul Dăncilă interimar. Fiecare zi în plus cu acest guvern eșuat este o zi pierdută pentru România, un risc pentru români. Așadar, am decis să desemnez următorul prim-ministru al României în persoana domnului Ludovic Orban, președintele Partidului Național Liberal, președintele celui mai mare partid din opoziție, promotorul principal al moțiunii de cenzură. Așa este democratic corect, așa se va întâmpla“, a mai spus Iohannis.

“În continuare, sper ca toți actorii politici să înțeleagă că suntem în criză politică și cu cât mai repede se ajunge la o soluție satisfăcătoare bună pentru români și România, cu atât mai bine. Cred că trebuie instalat urgent noul guvern, pentru a putea îndeplini câteva sarcini care sunt în așteptare: organizarea alegerilor prezidențiale, elaborarea proiectului de buget pentru anul 2020, închiderea bugetului pe anul 2019, dar și multe alte lucruri aștept de la Guvernul Orban şi sunt convins că se vor strădui să pună pe picioare o guvernare de tranziție de succes, fiindcă asta ne dorim cu toții. Sigur, am discutat mult în zilele care au trecut și ce trebuie să facă guvernul și ce poate să facă guvernul. Situația nu va fi simplă deloc, fiindcă poziția în Parlamentul României este atât cât am văzut-o la moțiunea de cenzură și va fi destul de greu de negociat proiecte legislative complicate, cum va fi, de exemplu, legea bugetului pentru anul 2020, dar toate aceste lucruri sunt posibile, am toată încrederea că Guvernul Orban se va ocupa la modul cel mai serios de toate aceste chestiuni”, a punctat Iohannis.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page