Important

POLITICA | Ponta a preluat mandatul de premier, după o discuţie de 50 minute cu Ungureanu

Premierul Victor Ponta a avut, luni seara, la Palatul Victoria, o discuţie de aproximativ 50 minute cu premierul demis Mihai Răzvan Ungureanu, la finalul căreia a semnat procesul verbal de predare-primire a mandatului de prim-ministru.

Ponta a venit la sediul Guvernului direct de la Palatul Cotroceni, unde a depus jurământul de învestitură în faţa şefului statului.

El a sosit în coloana oficială asigurată de Serviciul de Protecţie şi Pază, în urma maşinilor oficiale fiind însă condusă şi maşina hibrid a acestuia.

Săptămâna trecută, Ponta a declarat că a solicitat SPP o maşină hibrid, care să polueze cât mai puţin, pentru a se deplasa după ce va fi votat premier de către Parlament.

“Am solicitat celor de la SPP, că nu vreau să merg – pentru că e vorba aici de un mesaj, nu e o chestie de ipocrizie, e un mesaj pe care vreau să-l dau pentru toată lumea – nu aş vrea să merg cu una din maşinile consacrate, cunoscute, altfel foarte frumoase şi că îmi doresc să existe o maşină de acelaşi tip funcţional, hibrid, care să polueze cât mai puţin“, a spus Ponta.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page