POLITICA | “Blaga: Majoritatea celor din UDMR, UNPR şi minorităţi au votat suspendarea. Îl susţinem pe Băsescu”
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, vineri, după votul din Parlament pentru suspendarea şefului statului, că partidul se va organiza pentru susţinerea lui Traian Băsescu, afirmând că în favoarea suspendării s-au exprimat majoritatea parlamentarilor UDMR, UNPR şi ai minorităţilor, scrie MediaFax.
“E clar că cea mai mare parte din UDMR, cei care au fost prezenţi şi cred că, exceptându-l pe domnul Oprea, toţi unperiştii şi o mare parte dintre minorităţi au votat pentru suspendare, asta e realitatea”, a explicat Blaga.
El a precizat că liderii celorlalte formaţiuni din Parlament, cu excepţia UDMR, nu au votat suspendarea preşedintelui.
“Votul de astăzi este o etapă, va avea loc referendumul, înţeleg în 29 iulie, ne vom organiza, vom fi alături de preşedinte pentru a-l susţine (…) vom lua toate măsurile organizatorice care se impun”, a susţinut Blaga.
Ziariştii l-au rugat pe Blaga să comenteze numărul de voturi acordat pentru suspendarea preşedintelui, cu mult peste cel necesar. “Ca să glumesc, dar mai mică decât 322”, a replicat preşedintele PDL.
Blaga a mai fost întrebat dacă ar mai fi putut schimba ceva din discursul preşedintelui Traian Băsescu rezultatul votului, el răspunzând negativ.