ImportantLocalPolitic

POLITIC | Sondaj PSD: Peste jumătate din votanții lui Cătălin Flutur nu știu că acesta este anchetat de DNA

Potrivit unui sondaj de opinie realizat la nivelul municipiului Botoșani, 52,4% dintre botoșănenii care declară că ar vota cu fostul primar Cătălin Flutur la alegerile locale din 5 iunie, nu știu că aceasta este anchetat de procurorii Direcției Naționale Anti-corupție pentru infracțiuni săvârșite în perioada în care acesta conducea Primăria.

Potrivit aceleiași cercetări sociale, mai mult de două treimi dintre votanții lui Cătălin Flutur declară că nu ar vota un candidat care este pus sub urmărire penală pentru fapte de corupție. Astfel 49,2% dintre aceștia spun că în mod cert nu ar vota un astfel de candidat oricât de competent ar fi acesta, în timp ce 19,4% afirmă că probabil nu ar vota un astfel de candidat.

La nivelul întregii populații a municipului Botoșani, doar 54% dintre locuitorii cu drept de vot au auzit de faptul că fostul primar este anchetat de procurorii DNA.

Până în prezent, dintre cei care și-au anunțat intenția de a candida pentru Primăria Municipiului Botoșani, doar candidatul PNL Cătălin Flutur a fost pus sub urmărire penală de către procurorii DNA, pentru fapte de corupție. Acesta are calitatea de suspect într-un dosar de corupție, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu. De asemenea, fostul edil al orașului mai este vizat de încă două dosare de corupție privind repartizarea locuințelor ANL și atribuirea unor contracte de consultanță unei firme la care a fost angajat fiul său. De asemenea, DNA cercetează condițiile în care administrația Flutur a permis firmei de construcții care a reabilitat bulevardul Eminescu în 2008 să își retragă garanția bancară, deși lucrările nu fuseseră executate corespunzător, generând astfel un prejudiciu de circa 600.000 lei.

Sondajul a fost realizat în perioada 7-11 ianuarie, pe un eșantion de 1.034 de chestionare aplicate la domiciliul respondenților, studiul înscriindu-se într-o marjă de eroare de ±3%. Sondajul a fost realizat de PIAR MEDIA, la comanda PSD Botoșani.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page