ImportantPolitic

POLITIC |Singurul primar ecologist din judeţ va candida pentru PNL!

Organizația județeană a PNL Botoșani a anunţat astăzi că a stabilit candidații la primării în toate cele 78 de unități administrativ-teritoriale din județ.

Ultimele candidaturi vor fi validate astăzi, în cadrul Comitetului Județean Executiv.

Printre liberalii cooptaţi în echipă se regăsesşte şi primarul comunei Cristineşti, Marinel Stredie.

Fost membru al PER, singurul primar ecologist din judeţul Botoşani, aflat la al treilea mandat, s-a decis să se alăture liberalilor pentru că că se consideră un om de dreapta, chiar dacă în sufletul său va rămâne și ecologist.

Primarul din Cristinești a spus că alături de el vor merge și cei șapte consilieri locali care au obținut un mandat pe liste PER.

„M-am considerat şi mă consider şi acum un om de treabă, experienţa spune că atunci când ai o echipă în spate, poţi să faci lucruri mai multe şi mai bune. La ecologişti eu am fost până acum şi preşedinte, şi secretar, şi membru. Poate în sufletul meu o să rămân ecologist” a spus Marinel Stredie.

Tot astăzi vor fi validate candidaturile și pentru Primăra Corni, unde candidează Marin Brichiseală, Hilișeu-Horia – Sorin Vatavu, Pomârla – Vasile Modreanu și Vlădeni – Radu Ciobanu.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page