Politic

POLITIC | Senatorul PNL Costel Șoptică: ,, Pentru prima dată în ultimii trei ani, PSD a pierdut majoritatea în Parlament”

Ieri, Opoziția a demonstrat că are suficiente voturi pentru a scăpa, definitiv, România de această guvernare rușinoasă.

Astăzi, s-a citit în Plenul Parlamentului moțiunea de cenzură contra Guvernului Dăncilă, urmând ca dezbaterile și votul final să aibă loc joia viitoare. Președintele PNL, Ludovic Orban, a coordonat cu succes cel mai consistent demers comun al Opoziției din ultimii ani de zile – moțiunea de cenzură – într-una dintre cele mai complicate conjuncturi politice și astfel aceasta a ajuns să fie susținută de 237 de parlamentari din 6 formațiuni politice diferite, inclusiv de parlamentari individuali din PSD.

PNL va continua demersurile pentru a asigura succesul moțiunii. Parlamentarul care nu votează moțiunea de cenzură, indiferent din ce partid face parte, săvârșește un act grav de sfidare a voinței cetățenilor. Indiferent de ziua în care va fi programat votul, vom fi prezenți 100% la dezbatere și la vot. Vom continua discuțiile cu toți parlamentarii care ar putea susține această moțiune, până în ultimul minut dinaintea votului. Suntem convinși că numărul de voturi pentru moțiune îl va depăși pe cel al semnăturilor, deoarece am asistat la o guvernare complet eșuată, blocată. În acest moment, PSD este incapabil să asigure un act de guvernare, fiind motivul pentru care Dăncilă a refuzat să se prezinte în Parlament cu remanierea, în ciuda obligației constituționale.

Din profundă disperare, PSD  a recurs, în ultimele zile la tot felul de tertipuri. Inițial, au făcut presiuni asupra semnatarilor moțiunii ca să îi convingă să nu o mai susțină. Au vrut sa convoace plenul pentru citirea moțiunii la 7 seara (”noaptea ca hoții”). Au programat votul pe moțiune pentru sâmbătă, deși în cutumele activităţii parlamentare, nicio moţiune de cenzură nu s-a dezbătut și votat într-o zi nelucrătoare. PSD vrea să rămână cu forța la putere, nu vrea să se desprindă de robinetul de resurse. Nu le mai merge. Acesta este sfârșitul guvernării PSD. Este o guvernare împotriva voinței poporului, guvernare ce nu mai are nici legitimitate, nici majoritate.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page