ImportantPolitic

POLITIC | Senatorul Doina Federovici: Anul 2015 – Anul Veteranilor de Război

În urmă cu 113 ani, prin Decret Regal, la 29 aprilie, Regele Carol I instituia titlul de “Veteran de Război”, în baza prevederilor Convenţiei de la Geneva din 1870 a statelor europene, în onoarea combatanţilor acoperiţi de glorie pe redutele Războiului de Independenţă.
Deși venit cu întârziere, acest Decret Regal încerca să repare o nedreptate “pentru ca fiecărui ostaș veteran să i se asigure liniștea și ocupațiunea pentru restul de viață, i se vor pune la dispoziție cele necesare în acest scop, ca stimulant pentru generațiile viitoare”.
Astăzi, veteranii de război au vârsta de cel puțin 88 de ani. Din ce în ce mai împovărați de ani și tot mai puțini de la o zi la alta, veteranii de război mențin vie printre noi istoria unor timpuri de crâncene încleștări. Prin ei, acele timpuri ne privesc peste decenii.
În acest an se împlinesc 70 de ani de la încetarea celei mai mari conflagraţii mondiale şi, având în vedere importanţa şi contribuţia majoră a Armatei române la încheierea celui de Al Doilea Război Mondial, din dorinţa de a omagia eroismul ostaşilor români care s-au jertfit în acest conflict, precum şi în semn de recunoştinţă pentru curajul veteranilor de război, anul 2015 a fost declarat prin Hotărâre de Guvern „Anul Veteranilor de Război”
În urma celui de-Al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morţi, răniţi, dispăruţi, prizonieri, răniţi şi invalizi (circa 92.000 de militari decedaţi).
Mai sunt în viaţă 20.000 de veterani de război, din care aproximativ 2000 în județul Botoșani. Ca o recunoștere a ceea ce au făcut pentru țară, la inițiativa Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne și Ministerului Muncii, Guvernul va aproba în ședința de Guvern de astăzi, 29 aprilie, o ordonanță prin care indemnizațiile veteranilor de război vor fi mărite.
În același timp, în conformitate cu legislația în vigoare, ministrul apărării naționale, prin ordin, a avansat  în grad toți veteranii de război până la gradul de colonel.
În sprijinul veteranilor de război am promovat o inițiativă legislativă de modificare a Legii nr 44/1994 care are susținerea Ministerului Apărării Naționale și care va oferi veteranilor de război posibilitatea de a folosi tichetele de călătorie așa cum doresc, fără restricțiile impuse până acum” a declarat senatorul PSD Doina Federovici.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page