Politic

POLITIC | PSD Botoșani: Săveni se dezvoltă cu PSD la guvernare

Președintele PSD Botoșani Doina Federovici a prezentat astăzi un bilanț succint al vizitei de lucru din 11 mai pe care ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Daniel Suciu a efectuat-o în orașul Săveni.

În urma finanțărilor aprobate de Guvern prin programele de dezvoltare locală, orașul Săveni beneficiază de fonduri în valoare de 8,2 milioane de euro pentru modernizări de drumuri, construcția și dotarea unităților de învățământ, ridicarea unei săli de sport și realizarea unui complex sportiv multifuncțional. Săveni se dezvoltă cu PSD la guvernare! Ne respectăm angajamentele față de botoșăneni! Pentru noi, echipa de la PSD Botoșani, fiecare botoșănean contează, indiferent în ce zonă a județului trăiește. Botoșănenii merită mai multe investiții!”,a declarat Doina Federovici.

Daniel Suciu, Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a venit în Botoșani pentru a evalua stadiul de realizare a obiectivelor de investiții din județ.

La Săveni a fost inaugurată Sala Polivalentă, realizată prin Compania Națională de Investiții cu ocazia organizării unei competiții sportive cu peste 500 de participanți din toată zona Moldovei.

De asemenea, a fost predată documentația tehnică pentru Noul Complex Sportiv din Săveni, care va cuprinde un teren de fotbal cu tribune acoperite pentru 1500 de locuri, un teren de volei și un teren de baschet cu câte 100 de locuri!

În ceea ce privește celelalte obiective de investiții din Săveni sunt în derulare lucrările pentru modernizarea străzilor orășenești și drumurilor sătești și urmează să înceapă reabilitarea, extinderea și dotarea cu echipamente didactice moderne a Liceului Teoretic ,,Mihai Ciucă”, precum și construcția unei noi clădiri pentru Școala Primară nr.2 din satul Bozieni.

Interesul meu este să dezvolt orașul Săveni pentru a le oferi condiții de viață decente fiecărei familii care trăiește aici. Vreau să fac tot ce ține de mine pentru a ne păstra tinerii în oraș. Trebuie să aibă cele mai bune condiții să învețe, să beneficieze de laboratoare moderne la școală și să poată practica mai multe sporturi, să se formeze, să obțină un loc de muncă, să își întemeieze o familie și să rămănă aici la Săveni. Numai prin realizarea de proiecte de investiții și implicare permanentă în administrarea orașului putem reduce decalajele față de alte zone și putem să creștem nivelul calității vieții în Săveni”, a subliniat Telu Târzioru, primarul orașului Săveni.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page