POLITIC | PSD Botoșani îi cere lui Flutur să urmeze exemplul urmăritului penal Volosevici de la Ploiești

COMUNICAT DE PRESĂ

PSD Botoșani a adresat luni un apel către președintele PNL Cătălin Flutur să urmeze exemplul candidatului liberal de la municipiul Ploiești, Andrei Volosevici și să își retragă candidatura, ca urmare a faptului că este cercetat penal de către DNA în mai multe dosare privind activitatea sa anterioară de la Primăria municipiului Botoșani.

Social democrații au făcut trimitere la criteriile de integritate ale PNL, conform cărora acest partid nu va propune candidați urmăriți penal pentru fapte de corupție. PSD Botoșani consideră că PNL ar trebui să îi trateze pe botoșăneni cu aceeași măsură cu care îi tratează pe ploieșteni sau alți alegători din această țară. Botoșănenii nu sunt mai prejos decât alți alegători. Deci, dacă liberalii aplică criterii de integritate în alte municipii, cum este și Ploiești, ar trebui să facă la fel și în Botoșani. Onoarea este singurul lucru care i-a mai rămas domnului Flutur, după ce a devenit suspect în mai multe dosare de corupție. De aceea, PSD Botoșani consideră că acesta ar trebui să facă un gest de onoare și să se retragă din competiție, la fel cum a făcut colegul său Andrei Volosevici la Ploiești.

PSD mai subliniază că a nivelul județului Botoșani toți ceilalți lideri care sunt cercetați penal au făcut un pas în spate și s-au retras din prim-planul vieții politice. Singurul care a rămas în această situație este Cătălin Flutur. PSD Botoșani nu afirmă că domnul Flutur este vinovat. Acesta se bucură de prezumția de nevinovăție până la hotărârea finală a unui judecător, la fel ca ceilalți lideri politici aflați în această situație. Apelul social democraților îi solicită domnului Flutur să dea curs unei promisiuni făcute de partidul său. Așa ar fi corect față de botoșăneni.

Cătălin Flutur are calitatea de suspect într-un dosar de corupție, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu. De asemenea, fostul edil al orașului mai este vizat de încă două dosare de corupție privind repartizarea locuințelor ANL și atribuirea unor contracte de consultanță unei firme la care a fost angajat fiul său.

Conform unui comunicat emis de DNA Suceava, suspectul FLUTUR CĂTĂLIN MUGUREL este cercetat „pentru două infracțiuni de abuz în serviciu, având ca rezultat obținerea unui folos necuvenit prevăzut de art. 132 din Legea 78/2000”. Potrivit aceleiași legi, la art. 5, alin. 2, se precizează că „sunt infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție infracțiunile prevăzute la art. 10-13”, adică și infracțiunile pentru care s-a deschis cercetarea penală împotriva lui FLUTUR CĂTĂLIN MUGUREL.

Procurorii DNA arată că fostul edil FLUTUR CĂTĂLIN MUGUREL a vătămat interesele legitime ale cetățenilor municipiului Botoșani, afectați de desființarea unei căi de acces dintre bulevardul Mihai Eminescu și cartierul Maxim Gorki. Acest lucru s-a întâmplat prin faptul că fostul primar a concesionat către SC Belvedere SRL Botoșani o suprafață de 130,01 metri pătrați.

De asemenea, încă din 2013, DNA Suceava a început o anchetă și cu privire la modul în care a fost reabilitat bulevardul Mihai Eminescu, în 2007, când firma NOVA Construct SA a reușit să-și retragă din bacă garanția de 600.000 lei, ce ar fi trebuit utilizată pentru refacerea lucrărilor prost executate. Firma nu ar fi avut dreptul să-și retragă garanția fără acordul Primăriei Municipiului Botoșani.

Urmărit penal de procurorii DNA pentru fapte de corupție, candidatul PNL la primăria municipiului Ploiești, senatorul PNL Andrei Volosevici, a anunțat duminică seară că își retrage candidatura, în timp ce Cătălin Flutur, care are calitatea de suspect în mai multe dosare de corupție nu a făcut acest lucru.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close