ImportantPolitic

POLITIC | PSD Botoșani acuză senatorii PNL că s-au opus scăderilor de taxe, contrar voinței botoșănenilor

COMUNICAT DE PRESĂ

Organizația PSD Botoșani condamnă atitudinea senatorilor PNL care nu au susținut sau chiar s-au opus scăderilor de taxe prevăzute în proiectul Guvernului pentru noul Cod Fiscal. Niciunul dintre cei doi senatori ai PNL Botoșani nu a votat reducerea taxelor, sfidând astfel voința alegătorilor care i-au trimis în Parlament. Senatorul PNL (fost PPDD) Corneliu Popescu a votat împotriva noului Cod Fiscal, în timp ce al doilea liberal botoșănean din Senatul României, Viorel Grigoraș, a preferat să nu se prezinte la vot. Spre deosebire de liberali, ambii senatori botoșăneni ai alianței PSD-UNPR-PC, respectiv Doina Federovici și Șerban Mihăilescu, au votat în favoarea scăderilor de taxe prevăzute în noul Cod Fiscal.

Din păcate, domnii senatori de la PNL Botoșani au pus mai presus ceea ce le-au cerut șefii de partid, față de ceea ce le-au cerut alegătorii. Avem mii de apeluri semnate de botoșăneni care le cereau parlamentarilor PNL să voteze noul Cod Fiscal. Prin votul și atitudinea lor, cei doi senatori liberali au nesocotit voința acestor mii de botoșăneni. Din demnitari aflați în serviciul poporului, cum spune Constituția, s-au transformat în slujbași de partid”, a declarat președintele PSD Botoșani, deputatul Andrei Dolineaschi.

Liderul social-democrat a făcut totuși un apel către deputații PNL Botoșani să nu urmeze exemplul colegilor lor senatori și să voteze reducerea de taxe atunci când noul Cod Fiscal va ajunge în dezbatere la Camera Deputaților.

Reiau apelul PSD Botoșani și al miilor de botoșăneni ca deputații liberali din Botoșni să nu urmeze gestul colegilor lor de la Senat și să voteze noul Cod Fiscal, astfel încât cei peste 440.000 de locuitori ai județului pe care îi reprezintă în Parlament să beneficieze de scăderile de taxe prevăzute în actul normativ. Cei de la PNL spuneau că acest Cod Fiscal conține măsuri liberale și că este benefic pentru dezvoltarea județului. Constat însă că, cel puțin senatorii PNL una au spus la Botoșani și alta au făcut în Parlament. Sper ca deputații liberali să nu facă același lucru și să voteze reducerea de taxe”, a spus Dolineaschi, care a precizat că toți deputații social-democrați din Botoșani se vor prezenta la vot și vor susține noul Cod Fiscal.

Reprezentanții PSD Botoșani anunță că după exprimarea votului final în Camera Deputaților vor declanșa o campanie de informare a tuturor cetățenilor din județul Botoșani astfel încât aceștia să cunoască numele parlamentarilor care au susținut și al celor care s-au opus reducerii de taxe și impozite.

Ne dorim să întărim legătura dintre parlamentari și alegători, astfel încât fiecare dintre deputații și senatorii din Botoșani să răspundă pentru modul în care votează în Parlament. Pe proiectele majore, cum este și Codul Fiscal care prevede diminuarea mai multor taxe și impozite, vom informa cetățenii despre modul în care a votat fiecare parlamentar botoșănean. Noi am explicat de ce e bine să votăm pentru reducerea de taxe și care sunt beneficiile botoșănenilor. Să explice și ceilalți parlamentari de ce s-au opus, fie prin neprezentare, fie votând împotrivă”, a precizat Dolineaschi.

Luni, 27 aprilie, Senatul României a adoptat actul normativ cu 90 de voturi pentru, 36 împotrivă și 4 abțineri. Votul final se va da însă în plenul Camerei Deputaților, după o dezbatere prealabilă în cadrul Comisiei pentru Buget, Finanțe și Bănci. Printre altele, noul Cod Fiscal prevede reducerea TVA pentru toate produsele, diminuarea taxei pe salarii (CAS), reducerea cotei unice de impozitare de la 16% la 14%, precum și eliminarea impozitului pe dividende.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page