Important

POLITIC | Prezentare candidați USR PLUS Botoșani. Azi, Eusebiu Iftode

Sunt din orașul Flămânzi, am 26 de ani și candidez în vederea obținerii postului de Consilier Județean. Studiile liceale le-am finalizat la Colegiul Economic Octav Onicescu Botoșani, am absolvit Facultatea de Inginerie Alimentară, profilul Controlul și expertiza produselor alimentare. În anul 2019 am finalizat primul masterat din cadrul aceleiași facultăți, profilul ”Managementul igienei, controlul calității produselor alimentare și asigurarea sănătății populației”. În vara acestui an am finalizat studiile celui de-al doilea masterat, profilul acestuia fiind ”Managementul securității mediului și siguranța alimentară”.

În prezent sunt Coordonator Zonal pentru un lanț de restaurante renumit la nivel național și internațional.
Mă pot mândri cu faptul că am lucrat alături de un europarlamentar, un senator (președintele comisiei de mediu) și un deputat (membru în comisia de mediu) la un proiect pe care sperăm să-l implementăm cu succes în România ”Sistemul de garanție pentru ambalaje reciclabile”.

Alături de colegii mei, prioritare pentru mine în Consiliul Județean Botoșani sunt dezvoltarea unui sistem de gestionare a deșeurilor, dezvoltarea turismului cultural prin realizarea unor trasee specifice, realizarea unui studiu despre sănătatea botoșănenilor din urban/rural și măsuri pentru îmbunătășirea acesteia începând de la alimentație până la serviciile medicale și în primul rând urgentarea reabilitarii și dotării unităților de învățământ din mediul rural.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page