POLITIC | Președintele PNL Botoșani: ,,Cu un președinte cu viziuni liberale, în persoana lui Klaus Iohannis, România va intra pe calea normalității”

Partidul Național Liberal a câștigat alegerile prezidențiale și în județul Botoșani. Este o victorie istorică, pe care o datorăm fiecărui botoșănean în parte, fie că a votat acasă sau în Diaspora, înțelegând astfel importanța votului său. În același timp, este o victorie a echipei PNL Botoșani, care a rămas unită și a luptat până la capăt, o echipă care a crezut în forța sa.

În calitate de președinte al Organizației Județene PNL Botoșani, îmi exprim toată mulțumirea și recunoștința față de alegători, care nu s-au lăsat manipulați, care nu au fost vulnerabili în fața fake-news-urilor și a dezinformărilor ce au intoxicat spațiul public. Toate acestea au putut fi combătute și explicate doar prin campania electorală dusă din om în om, din casă în casă, alături de colegii mei liberali, care nu au ezitat nicio clipă să creadă că putem pune județul Botoșani în rândul județelor galbene. Nu mai suntem pata roșie din colțul țării și asta ne obligă și ne responsabilizează.

Totodată, adresez mulțumiri electoratului de dreapta, care a avut încredere în candidatul Partidului Național Liberal și forțelor politice de dreapta, respectiv Alianța USR-PLUS, PMP, ALDE și Dreapta Liberală, care și-au exprimat public susținerea și au muncit alături de noi.

Cu un președinte cu viziuni liberale, în persoana dlui Klaus Iohannis și cu un Guvern liberal, susținut de către toate partidele politice de dreapta, România va intra pe calea normalității.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close