ImportantPolitic

POLITIC | PNL vrea să recâștige județul Botoșani

Co-președintii PNL la nivel naţional, deputatul Alina Gorghiu şi senatorul Vasile Blaga sunt prezenti astăzi, la Botoșani, pentru a lansa candidaţii care aspiră la un mandat de primar atât în municipiile Botoșani și Dorohoi, cât și în orașele şi comunele din judeţul Botoșani.

Pentru funcția de primar al municipiului Botoșani va candida co-președintele PNL Cătălin Flutur.

Mă bucur să am ocazia să fiu împreună cu Vasile Blaga la lansarea unei mari părţi a candidaţilor din acest judeţ şi reprezintă o miză foarte importantă pentru PNL. Câştigarea municipiului Botoşani şi recâştigarea judeţului reprezintă priorităţi pe care PNL şi le-a asumat pentru regiunea Moldovei. Ştiţi în ce termeni se vorbeşte atunci când vine vorba de regiunea Moldovei şi de Botoşani, că vorbim de lipsă de investiţii, lipsă de infrastructură, că vorbim de un nivel al sărăcăiei extrem de ridicat, motiv pentru care îmi doresc să văd o garnitură liberală la nivelul întregului judeţ sau măcar în majoritatea unităţilor administrativ- teritoriale. Am fost la Flămânzi şi am fost surprinsă să văd că musteşte de liberalism. Avem acolo un primar destoinic, un bun manager, care nu are niciun fel de emoţie că o să-şi recâştige mandatul”, a spus Alina Gorghiu, liderul PNL.

La Botoşani, am venit să ne susţinem candidaţii şi mai ales pe candidatul pentru funcţia de primar al municipiului Botoşani, şi avem şi pe cine. Cât a condus municipiul, domnul Flutur a avut rezultate foarte bune, proiecte numeroase pentru municipiu, iar de numele actualului primar nu se leagă niciun proiect, ba chiar două importante le pierde, mă refer la teatru şi la zona de agrement, aproape ratate. Nu credem că PSD mai poate minţi la nesfârşit Moldova şi Botoşaniul, în special. Îmi aduc aminte că îl vedeam la televizor pe domnul primar, alături de fostul primar al Constanţei, cum spunea că va face 1.081 de locuinţe. Au pus şi o piatră pe acolo, nu au făcut nimic. Sau că creează cinci mii de locuri de muncă, unde sunt? Noi credem că cetăţenii municipiului observă, văd şi că vor alege omul care a ştiut să coordoneze municipiul şi o va face în continuare şi foarte bine“, a afirmat Vasile Blaga, co-preşedintele liberal.

La Ștefănești va candida Florin Buțura, la Flămânzi actualul primar Dan Oloeru, la Bucecea Bogdan Suruciuc iar la Darabani Liviu Hrimiuc.
Și în comunele județului, actualii primari PNL vor candida pentru un nou mandat.
Excepție face primarul comunei Cristești, Ioan Aciobăniței, care are probleme cu legea și nici nu stă bine în sondaje.

Lansarea caldidaților are loc începând cu ora 16 la Casa Sindicatelor.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page