Important

POLITIC | PMP Botoșani: ,, Patriotismul înseamnă fapte”

Starea de urgență a ajuns la final, lăsând locul unei alte reglementări, ceva mai favorabilă: starea de alertă. Criza sanitară a condus la măsuri de izolare. Unii au pierdut locul de muncă, fie și temporar, iar alții, mai grav, au pierdut pe cineva drag. Copii s-au trezit la o realitate socială complet nouă: școala în mediul virtual sau chiar mai rău de atât, lipsa completă a unui program educațional în condiții de distanțare socială. Unele instituții revin timid la o relație decentă și atât de necesară cu cetățenii. Bolnavii cronici și personalul medical suferă efectele adaptării la noua realitate. Peste toate, seceta afectează suprafețe însemnate generând pierderi sectorului agricol în ansamblu.

Sunt doar câteva exemple dintr-un lung șir de evenimente ce modelează viața socială. Suntem convinși că putem depăși criza aceasta doar împreună, de aceea Partidul Mișcarea Populară lansează platforma solutiata.ro. Acum, când ideile și soluțiile ajung tot mai greu la decidenții politici, te invităm să comunici soluția ta pentru domeniul tău de activitate. Cele mai bune propuneri vor fi preluate și propuse ca inițiative legislative în Parlamentul României.

Patriotismul înseamnă fapte, cum nimeni nu le știe pe toate, intră pe solutiata.ro și scrie-ne:

 

Soluția ta pentru Economie

Soluția ta pentru Mediu

Soluția ta pentru Sănătate

Soluția ta pentru Educație

Soluția ta pentru Agricultură

Soluția ta pentru Turism

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page