LocalPolitic

POLITIC | Petiția botoșănenilor “România merită mai mult”, intră în investigații suplimentare în Parlamentul European

Deputatul PSD Andrei Dolineaschi a anunțat că a primit o solicitare din partea Comisiei pentru Petiții din Parlamentul European de a oferi mai multe informații cu privire la aspectele semnalate în petiția România merită mai mult, semnată de 20.000 de botoșăneni.

În petiția România merită mai mult, botoșănenii au cerut oficialilor europeni să reacționeze în cazurile românilor discriminați în statele Uniunii Europene. Andrei Dolineaschi împreună cu europarlamentarul Victor Negrescu sunt cei care au depus petiția la Parlamentul European și i-au reprezentat pe cei 20.000 de botoșăneni în discuțiile cu oficialii europeni.

În solicitarea Comisiei pentru Petiții adresată deputatului botoșănean se arată că ”problemele semnalate de dumneavoastră sunt admisibile, în conformitate cu regulamentul de procedură al Parlamentului European, în măsura în care subiectul se încadrează în domeniile de activitate ale Uniunii Europene”. De asemenea, președintele Comisiei pentru Petiții, doamna Cecilia Wikstrom, l-a informat pe Dolineaschi că a cerut în mod oficial Comisiei Europene informații suplimentare asupra cazurilor de discriminare a românilor. Aceeași cerere de a oferi mai multe detalii despre astfel de cazuri i-a fost adresată și parlamentarului român Andrei Dolineaschi.

În urma discuțiilor purtate, Comisia a decis să solicite informații suplimentare Comisiei Europene. Am aprecia dacă dumneavoastră ați putea transmite Secretariatului Comisiei pentru petiții detalii cu privire la cazurile descrise în petiție. Comisia pentru petiții va continua examinarea petiției dumneavostră, de îndată ce va intra în posesia informațiilor solicitate”, se arată în scrisoarea primită de Dolineaschi care a anunțat că echipa sa lucrează deja la documentarea mai amănunțită a cazurilor de români discriminați în statele Uniunii Europene.

Fac un apel către toți botoșănenii care au fost sau sunt plecați la muncă în Europa și care au întâmpinat tratamente discriminatorii din partea străinilor să îmi transmită detalii în această privință”, a mai spus Dolineaschi. Botoșănenii care s-au confruntat cu astfel de situații pot trimite povestea lor la adresa de mail [email protected] sau la cabinetul parlamentar al deputatului (str. Grigore Ghica nr. 3, bl. C5, parter, municipiul Dorohoi)  sau la sediul Organizației județene PSD, din municipiul Botoșani (str. Ștefan Luchian nr. 29).

Petiția România merită mai mult a fost inițiată de Organizația PSD Botoșani și a strâns semnături din partea a peste 20.000 de botoșăneni. Documentul însoțit de semnături a fost transmis la Comisia pentru petiții din Parlamentul European, iar pe data de 17 septembrie 2015 a avut loc prima întâlnire între reprezentanții Comisiei și deputatul Andrei Dolineaschi însoțit de europarlamentarul Victor Negrescu. Cu această ocazie, președinta Comisiei pentru petiții, doamna Cecilia Wikstrom a cerut scuze oficial în numele Parlamentului European pentru discriminările la care au fost supuși cetățenii români în Europa.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page