Important

POLITIC | Partidul Mișcarea Populară ,,atacă” Primăria municipiului Botoșani. Cine este adversarul lui Cătălin Flutur – FOTO

În prag de alegeri, Partidul Mișcarea Populară de la Botoșani a aruncat în lupta electorală pentru câștigarea fotoliului de primar al municipiului reședință de județ un politician cu state vechi, ,,uns cu toate alifiile”. Este vorba de Gheorghe Ciubotaru, un simbol al mișcării liberale la Botoșani. Politician din garda veche, din vremea în care politica se făcea din convingere, iar interese, inerente, nu se vădeau atât de pragmatic. Anunțul a fost făcut joi, în cadrul unei conferințe de presă. După ce, în aceeași manieră, a apărut din senin candidatul la Consiliul Județean Botoșani, Corneliu Popescu, ,,greul-greilor cum l-au numit unii, a venit rândul lui Cezar Vizitiu, un tânăr inimos, prezentat ca fiind sigur candidat la Primăria municipiului Botoșani cu ceva timp în urmă, să se dea la o parte din calea unui versat politician, cu șanse mari de câștig. Gelu Ciubotaru a rămas în amintirea botoșănenilor ca fiind o figură carismatică, de numele lui legându-se ,,Prăjitura Gelu Ciubotaru”, lansată acum 20 de ani, după o idee a lui Marius Rogojinschi și alți liberali.

În perioada în care a lipsit, Gheorghe Ciobotaru și-a desăvârșit cariera, îmbogățindu-și cunoștințele. Dar și relațiile! Revine în politică într-un moment prielnic și anunță că are proiecte de desăvârșit.

,,Aici (n.r. – în programul de acum 20 de ani) aveam reparaţia teatrului. Să ştiţi că dacă s-au cheltuit aşa mulţi bani la teatru s-au cheltuit pentru a-l strica, a-l dărâma, că de făcut nu s-a făcut şi au trecut 20 de ani de când eu propuneam să-l reparăm. Sunt lucruri care trebuie continuate, trebuie făcute, chiar din programul ăla de acum 20 de ani. Sunt lucruri care s-au făcut, de exemplu Cornişa. Îl aveam scris în program de acum 20 de ani. Drumurile de pământ le-am scris şi în 2000 şi nu au dispărut. Drumurile de pământ sunt în continuare. Chiar aici, pe Trandafirilor este Aleea Trandafirilor drum de pământ, lângă Iorga  (Casa memorială şi strada Nicolae Iorga). Nu mai spun Vâlcele şi celelalte din zona Cişmea şi zona lipovenească”, a spus Gheorghe Ciubotaru Ciubotaru în conferința de presă.

În ce îl privește pe ambițiosul ,,fost candidat” Cezar Vizitiu, acestuia i-a fost promis fotoliul de viceprimar pentru că ,va veni și vremea lui să fie primar”, după cum a spus joi Gheorghe Ciubotaru. Cezar Vizitiu este președinte al Organizaţiei municipale şi vicepreședinte al Organizaţiei judeţene a PMP Botoșani.

 „La momentul când am anunţat că intru în Mişcarea Populară nu am anunţat o candidatură la municipiul Botoşani, ci doar o intenţie de a candida pentru municipiul reşedinţă de judeţ, dacă s-ar fi întrunit anumite condiţii. Or, astăzi eu sunt parte a acestei echipe, candidez pentru Consiliul Local (CL) şi merg în echipa unui om cu experienţă pentru a aduce Botoşaniul la un alt nivel”,a declarat Cezar Vizitiu.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page