ImportantPolitic

POLITIC | Parlamentarul Cristian Achiței: ,,Am votat, ca deputat PNL de Botoșani, pentru impozitarea pensiilor speciale mai mari de 7000 de lei cu 85%”

Deputatul botoșănean Cristian Achiței este unul dintre parlamentarii care miercuri au votat un proiect de lege inițiat tot de un liberal, și anume ca violatorii, pedofilii, criminalii și tâlharii să nu mai poată beneficia niciodată de eliberare condiționată în România. Parlamentarul botoșănean este de părere că astfel a fost restabilită siguranța cetățeanului, grav afectată de eliberările înainte de termen permise prin votul social-democraților.

De asemenea, demnitarul botoșănean și-a dat votul pentru impozitarea pensiilor speciale mai mari de 7000 de lei cu 85%.

,,Am votat astăzi, ca deputat PNL de Botoșani, pentru impozitarea pensiilor speciale mai mari de 7000 de lei cu 85%. Sper ca de această dată Curtea Constituțională să nu se mai opună acestui act de normalitate și de dreptate față de milioanele de pensionari din România care își încasează drepturile financiare conform principiului contributivității.

Tot astăzi, am votat proiectul de lege inițiat de colegul liberal Florin Roman pentru ca violatorii, pedofilii, criminalii și tâlharii să nu mai poată beneficia niciodată de eliberare condiționată în România. Siguranța cetățeanului – grav afectată de eliberările înainte de termen permise prin votul iresponsabil al pesediștilor lui Liviu Dragnea, care pozează acum în mielușei cuminți care nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase – trebuie să fie una dintre preocupările cele mai importante ale oricărui parlamentar responsabil”, a notat pe pagina sa de facebook deputatul botoșănean Cristi Achiței.

Related Articles

One Comment

  1. bai achitoiu ba si na-ai obosit diatata munca ba.am votat si dupa aceia ce-ai facut ?. caca când faci?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page