Politic

POLITIC | Liliana Mincă, Președinte ALDE Botoșani: “Stop discriminării celor 15.000 de români din Austria”

Stop discriminării celor 15.000 de români din Austria.

În plin proces de preluare a Președinției Consiliului Uniunii Europene, Austria, stat membru UE din 1995, a pus în aplicare o măsură legislativă cel puțin scandaloasă. Alocațiile pentru copii au fost diminuate într-un mod ostentativ discriminatoriu. Mai grav este că la fel s-a întâmplat și cu alocațiile acordate copiilor cu dizabilități. Astfel de măsuri stigmatizează aproape 15.000 de români care trăiesc și muncesc în Austria. Trăiesc, muncesc și plătesc taxe și impozite la nivelul austriecilor. Altfel spus, au aceleași obligații ca austriecii dar totul se diminuează când vine vorba de beneficii. Printre principiile care au consolidat Uniunea Europeană se află și cel al egalității și solidarității sociale. Acest principiu s-a volatilizat în Austria, încă de la începutul acestui an, printre victimele inechității austriecilor aflându-se și cei 15.000 de români. ”La sfârșitul anului trecut, Guvernul austriac a propus o lege federală de modificare a legii mai vechi privind compensațiile familiale. Legea a fost adoptată de către Consiliul Național al Austriei. Prin acest act legislativ care discriminează cu brutalitate, s-a introdus un mod diferențiat de calculare a alocațiilor pentru copii. Astfel, copiii ai căror părinți muncesc în Austria, dar care trăiesc în alt stat al Uniunii Europene sau în Spațiul Economic European, primesc alocații calculate în funcție de nivelul prețurilor din respectivul stat. În acest mod, încă din această lună, familiile din Estul Europei primesc alocații mai mici, iar cele din Vestul Europei primesc alocații mai mari, conturând o inechitate cât toată istoria Dreptului Internațional. Altfel spus, Guvernul austriac a decis ca începând cu această lună alocațiile să fie diminuate și chiar înjumătățite pentru cetățenii care provin din state mai sărace, în timp ce pentru copiii cetățenilor din state mai dezvoltate alocațiile au fost majorate.

ALDE nu poate accepta tacit discriminarea românilor aflați la muncă în Austria. O astfel de situație este cel puțin inacceptabilă și solicităm intervenția instituțiilor statului român dar și Consiliului Uniunii Europene pentru clarificarea acestei imense nedreptăți produse de către statul austriac”, a susținut Liliana Mincă, Președinte al ALDE Botoșani.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page