Politic

POLITIC | „Liberalii au prevăzut buget Zero pentru 2020 pentru modernizarea drumului Botoșani-Ștefănești! Parlamentarii PSD Botoșani vor depune amendament pentru finanțarea investiției!”

PSD Botoșani a anunțat astăzi că parlamentarii social-democrați botoșăneni vor semna și vor depune un amendament la Bugetul de stat pentru 2020 prin care să se aloce suma de 208.458.958 lei făra T.V.A pentru modernizarea drumului național DN 29 D Botoșani-Ștefănești.

Ipocrizia parlamentarilor liberali din Botoșani nu are limite. După ce anunțau în campania pentru alegerile prezidențiale cu surle și trâmbițe că datorită PNL se va reface drumul Botoșani-Ștefănești, deși a fost o minciună dovedită, acum Guvernul Orban-Iohannis nu a alocat niciun leu în Bugetul de anul viitor pentru acest obiectiv de investiții. Este un gest de sfidare și bătaie de joc la adresa botoșănenilor. Toți locuitorii județului Botoșani pot să vadă că de fapt liberalii au fost interesați să ajungă la guvernare pentru a-și instala membrii de partid în funcții publice și nu pentru a rezolva problemele reale ale oamenilor”, a declarat Doina Federovici președintele PSD Botoșani.

 

Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și scoaterea la licitație a lucrărilor la drumul DN 29D, Botoșani – Ștefănești au fost proceduri aprobate și realizate în perioada guvernării PSD. Dacă PSD era în continuare la guvernare urmau să înceapă lucrările la acest obiectiv, conform contractului de execuție.

 

Chiar dacă parlamentarii liberali nu sunt interesați de modernizarea DN 29D, Botoșani – Ștefănești, deputații și senatorii de la PSD Botoșani au redactat un amendament la Bugetul de stat pentru 2020 care va cuprinde finanțarea în valoare de 208.458.958 lei făra T.V.A pentru realizarea lucrărilor de proiectare și execuție la drumul DN 29D, Botoșani – Ștefănești. Acest amendament va fi depus luni dimineață la comisiile de buget, finanțe și bănci din Parlamentul României. Așadar, parlamentarii PSD Botoșani sunt consecvenți și așa cum au făcut toate demersurile legale pentru aprobarea în Guvern a Hotărârii pentru aprobarea indicatorilor tehnici și economici, vor continua să susțină finanțarea acestui obiectiv de investiții prin instrumentele parlamentare pe care le au la dispoziție.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page