ImportantPolitic

POLITIC | Intervenție la ministrul educației pentru salvarea unei școli din municipiul Botoșani

Deputatul liberal Cristian Constantin Roman l-a interpelat marți pe ministrul educației și cercetării științifice, Sorin Mihai Cîmpeanu, cerându-i să întreprindă măsurile administrative necesare evitării închiderii Școlii Gimnazială „Sf. Maria” Botoșani. Această unitate riscă desființarea prin neaprobarea includerii în planul de învățământ pe anul 2015-2016 a clasei pregătitoare și a clasei a V-a.

Școala Gimnazială „Sf. Maria” Botoșani integrează cu succes copii cu  cerinţe educative speciale, aproximativ 30% dintre ei fiind certificați de Comisia de Orientare Școlară și Profesională ca fiind din respectiva categorie. Școala are amenajate trei cabinete ce oferă, cu personal calificat, servicii psihopedagogice pentru astfel de copii.

“Vorbim de desființarea unei școli care a dobândit, începând cu anul școlar 2014-2015, statutul de „Școala tuturor abilităţilor”, singura cu acest statut din județul Botoșani. El a fost acordat la Gala Persoanelor cu Dizabilități, desfășurată sub patronajul Comisiei Europene și organizată de Active Watch și Fundația Motivation Romania. Consecințele dispariției acestei unități de învățământ cu statut special vor fi devastatoare pentru toți participanții în procesul de învățământ incluziv, respectiv elevi, părinți, profesori și comunitate”, precizează acesta în interpelare. 

Parlamentarul botoșănean susține că școala nu înseamnă doar statistici și bani și că nu aceasta este perspectiva managerială în care ea trebuie abordată. Din cauza unei abordări rigide, contabilicești, spune el, riscăm ca anumite exemple de bună practică în domeniu să fie transformate în mari eșecuri.

„În numele copiilor cu cerințe educative speciale, al părinților acestora, al profesorilor și al specialiștilor din școala respectivă, al Asociației „Împreună vom reuși”, vă cer, domnule ministru, sprijinul pentru aprobarea în planul de școlarizare pe anul 2015-2016 a clasei pregătitoare și a clasei a V-a la Școala Gimnazială „Sf. Maria” Botoșani.[…] Este nevoie să se înțeleagă că astfel de școli incluzive necesită o definire exactă prin lege și mai ales de o finanțare corespunzătoare, costurile fiind infinit mai mici decât viitorul cost social de întreținere a unor persoane pentru care societatea nu a făcut ce trebuia ca să le integreze atunci când era nevoie s-o facă. Deci este necesară completarea cadrului legislativ, care să țină cont de noile configurații la nivel de populație școlară, crearea unui statut propriu școlii incluzive, pentru că realitatea reclamă asta. Iar dacă ministerul nu va iniția o asfel de modificare, o voi face eu, în calitate de parlamentar, dar cer macar sprijin în acest sens din partea MECS, prin acordarea unui aviz favorabil”, se arată în interpelarea făcută de deputatul PNL, Cristian Constantin Roman.

COMUNICAT DE PRESĂ

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page