Politic

POLITIC | În dor de “Nepereche”, doamnele ALDE l-au dus pe Eminescu în Școala Săveni – FOTO

Ziua Culturii Naționale, prilejuită de omagierea universalului poet botoșănean Mihai Eminescu, a fost marcată astăzi și de către OFLDE Botoșani. Vrând să cinstească memoria poetului și să perpetueze veșnicia operei lui, femeile ALDE Botoșani au ales să facă un gest, departe de evenimentele cu fast desfășurate la Botoșani sau în țară. Au vizitat Școala Gimnazială nr.1 Săveni, unde au făcut o donație de carte bibliotecii școlii. Cărțile au fost cumpărate de către doamnele din OFLDE Botoșani și au fost donate cu bucuria că, astfel, contribuie și ele la păstrarea, conservarea și păstrarea valorilor culturale românești, botoșănene și universale. Oana Gîtman și Ana Maria Atitienei, liderele OFLDE Botoșani, județeană și municipală, Monica Julei, Violeta Fediuc, și alte membre ale organizației, au fost așteptate la Săveni de către Ancuța Călin, președinte al ALDE Săveni. Lor li s-a alăturat și motorul celui de al doilea partid din Botoșani, Liliana Mincă. Împreună au vizitat școala din Săveni și au schimbat cuvinte și gânduri bune cu Angelica Maticiuc și Ana Butnaru, directoarele școlii, dar și cu bibliotecara Sena Caraniuc. Gândurile au fost, evident, despre Eminescu și eternitatea condeiului său, într-o lume dominată de efemeritate.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page