POLITIC | Deputatul PNL Cristian Roman: Grave nereguli în desfășurarea programului național “Cornul și laptele”

Deputatul PNL Cristian Constantin Roman l-a interpelat în această săptămănă pe prim-ministrul Victor Ponta, semnalându-i grave neregului în desfășurarea programului național “Cornul și laptele”.

Potrivit parlamentarului botoșănean, programul respectiv, după atâția ani de când a fost implementat, ar trebui adaptat realităților sociale ale vremurilor în care trăim.

“Există o problemă, pe care toți ne facem că nu o vedem. Mai cu seamă în mediul urban, dar chiar și în cel rural, copiii refuză laptele și cornul în favoarea pachețelului de acasă sau a produselor fast food. Sunt unități școlare unde nici un copil nu consuma laptele și cornul. Unii poate că ar face asta, dar, pentru că majoritatea refuză, ei se rușinează și renunță. Astfel, cantități impresionante de lapte, produse de panificație, chiar fruncte, ajung să fie valorificate de către personalul administrativ din școli. Cornul și laptele ajung mâncare pentru animale și nu cred că asta a fost scopul propus de Guvern. Sunt și situații în care copiii iau produsele și hrănesc maidanezii din cartier cu ele sau, pur și simplu, le aruncă, se joacă cu ele. De ani buni se întâmplă aceste lucruri, sunt cheltuiți mulți bani de la buget și nimeni nu face nimic, toată lumea se complace în această rutină. Asistăm indiferenți la o adevărată bătaie de joc din banul public pentru că, din punct de vedere electoral, programul dă bine”, spune deputatul liberal în interpelarea depusă la Parlament.

Acesta a adăugat că nu sugerează renunțarea la program, însă propune ca el să devină opțional. Astfel cheltuielile publice ar fi redimensionate și risipa oprită. În loc să se irosească resurse, ele ar putea fi redirecționate către cei care au cu adevărat nevoie de ele, mai adauga deputatul Cristian Constantin Roman.

El susține că în derularea programului la care face referire există un lanț întreg al slăbiciunilor și de interese.

Textul integral al interpelarii poate fi consultat accesând http://www.cdep.ro/interpel/2015/i2434B.pdf.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close