Important

POLITIC | Comunicat PSD: ,,Locuitorii din municipiul Botoșani se luptă cu inundațiile, în timp ce primarul Flutur a fugit în concediu! În pandemie nu a scos capul la vedere, acum e plecat!” – FOTO&VIDEO

Viceprimarul municipiului Botoșani, social-democratul Cosmin Andrei, care a fost permanent prezent pe străzile din oraș, de când au început precipitațiile abundente pentru a acorda sprijin locuitorilor cărora le-a intrat apa în case este indignat de felul în care a înțeles primarul Flutur să fugă de răspundere.

 

În fiecare zi am fost pe teren să evaluez situația și să mobilizez toate serviciile municipalității pentru a scoate apa din gospodăriile oamenilor. Ne aflăm în continuare în pandemie și este important ca botoșănenii să nu trebuiască să-și părăsească locuințele și să se expună riscului infectării cu coronavirus. Trebuie să fim alături de ei, să le oferim tot suportul de care au nevoie pentru a se întoarce la viața lor normală. E o situație de urgență care trebuie rezolvată cât mai repede. E vorba de minute și de ore, nu de zile. Locuitorii municipiului Botoșani nu trebuie să sufere pentru că nu au primar. Domnul Flutur a plecat în concediu doar după ce l-a omagiat pe șeful său domnul Orban, la Suceava alături de Gheorghe Flutur cu balada lui Ciprian Porumbescu”, a declarat Cosmin Andrei.

 

În ultimele zile Inspectoratele pentru Situații de Urgență teritoriale din toată țara, inclusiv din județul Botoșani au transmis mesaje RO-ALERT prin care anunțau Cod Roșu de inundați și precipitații abundente, cu vijelii și fenomene extreme.

 

Cu toate că domnul Flutur a fost informat și s-a anunțat în toată presa locală și națională că urmează o perioadă de instabilitate atmosferică cu ploi, cu viituri și cu inundații a preferat să se pună la adăpost și să plece în concediu, în loc să fie lângă locuitorii municipiului Botoșani. La fel a făcut și în pandemie, când domnul Flutur a fost ocupat doar cu dezinfecția din perioada stării de urgență pe care a atribuit-o firmei actualului jurist al Direcției de Sănătate Publică Botoșani, apropiat de PNL-ul primarului atât politic, cât și în afacerile pe bani publici. Deși procurorii și polițiștii botoșăneni au declanșat o anchetă penală în acest caz, domnul primar tace. Așadar, dacă la inundații nu avea niciun câștig, și-a luat tălpășița și a plecat în concediu până va trece perioada de vreme rea”, a subliniat viceprimarul social-democrat.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page