Politic

POLITIC | Investiții majore pentru drumurile județene Dumeni-Havârna și Roma-Nicșeni

Liderul PSD Botoșani, senatorul Doina Federovici, declară că se bazează pe fapte și pe implicare efectivă la nivelul județului Botoșani.

,,Nu am de spus nimic în minus, poate în plus o singură constatare: ne respectăm promisiunile față de botoșăneni!
Peste_5_milioane_euro alocați pentru două investiții majore pentru drumurile județene Dumeni_Havârna și Roma_Nicșeni. Investițiile sunt în licitație în acest moment.

Două segmente de drumuri județene vor fi consolidate și reabilitate, cu peste 26 de milioane de lei, buget fără TVA. Este vorba despre tronsonul Dumeni-Havârna și despre tronsonul Roma-Nicșeni, incluzând versanții, procedurile de implementare a proiectelor fiind simplificate.

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Compania Națională de Investiții (CNI) S.A. București, în calitate de autoritate contractantă, a publicat pe noul Sistem Electronic de Achiziții Publice, anunțurile de participare simplificată pentru proiectare, execuție lucrări și asistența tehnică din partea proiectantului, pentru următoarele obiective de investiții:
1. Consolidarea versantului şi modernizarea DJ 293, pe distanța Dumeni–Havârna, între km 8+100 – 9+000. Valoarea estimată a investiţie fără TVA este de 8.328.771,34 lei. Termenul și ora limită pentru depunerea ofertelor este 9 octombrie a.c., până la ora 15:00;

2. Consolidarea versantului şi modernizarea DJ 296, pe distanța Roma – Nicşeni, între km 14+000-15+380. Valoarea estimată a investiţiei fără TVA este de 17.760.694,24 lei. Termenul și ora limită pentru depunerea ofertelor este 15 octombrie a.c., până a ora 15:00.

Fondurile sunt aprobate prin Subprogramul – Lucrări în primă urgență în bugetul Companiei Naționale de Investiții pentru anul 2019, Devizele Generale fiind actualizate atât pentru manoperă, conform O.U.G. nr. 114/2018, cât și pentru prețurile la materialele de construcții, utilaj și transport.
Am fost și suntem alături de oameni, pentru oameni, printre oameni!”, spune senatorul Doina federovici

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page