Important

Poliția Animalelor va deveni operațională în 60 zile. Dotări de ultimă generație și medici angajați

După dezbateri lungi între decidenți, în România a fost înființată, în mod oficial, Poliția Animalelor, o structură care va deveni operațională în toată țara în 60 de zile.

Aflat în vizită la Timișoara, ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat, joi, că Guvernul a aprobat înființarea acestei noi instituții, care va avea structuri în toate județele.

Poliția Animalelor va avea 488 de angajaţi şi 88 de medici veterinari şi va fi dotată la cel mai înalt nivel, pentru a putea interveni de urgenţă în salvarea animalelor.

Poliția Animalelor s-a înființat în România prin ordonanță de urgență

Aflat în dezbatere de mai multe luni de zile, proiectul legat de înființarea Poliției Animalelor a prins în sfârșit viață și este la două luni distanță de a se materializa.

Vestea bună a fost oferită publicului larg de ministrul de Interne, Marcel Vela cel care a informat că Guvernul a aprobat înfiinţarea Poliţiei Animalelor, care va avea 488 de angajaţi şi 88 de medici veterinari, dar şi autoutilitare.

”Guvernul României a aprobat OUG privind înființarea Poliției Animalelor, o dorință a noastră, a tuturor, un proiect care a fost supus unei dezbateri lungi, unei transparențe publice.

Am discutat cu toți cei care sunt implicați în acest domeniu, cu asociații pentru protecția animalelor, cu specialiști în domeniu, am discutat cu atașați pe afaceri interne care sunt detașați la reprezentanțele noastre diplomatice din alte state pentru a căuta, pentru a analiza tot ceea ce există la această oră în alte legislații, astfel încât să putem implementa, să putem produce, promova și, iată, adopta un proiect de OUG extrem de important: Poliția Animalelor”, a anunțat Vela, conform Agerpres.

Când va începe organizarea efectivă Poliției Animalelor

Marcel Vela mai spune că, imediat după ce ordonanța va fi publicată în Monitorul Oficial, va demara și organizarea Poliției Animalelor. E nevoie de 60 de zile pentru angajări și pentru deschiderea sediilor județene, dezvăluie șeful MAI.

”Odată cu apariția acestei ordonanțe de urgență în Monitorul Oficial, astăzi (n.r. joi) sau în zilele următoare, Poliția Animalelor va fi operațională. Va avea 488 de angajați, plus 88 de medici veterinari, va avea structuri în toate județele și vom aplica legea în acest domeniu în care România a fost extrem de deficitară.

În următoarele 60 de zile, acesta este termenul de implementare, de angajare, de organizare a concursurilor, ea va fi operațională în toată țara. Mai mult decât atât, am prevăzut în proiectul de investiții autoutilitare pentru Poliția Animalelor, astfel încât să dotăm această structură la cel mai înalt nivel pentru a interveni în timp operativ acolo unde este nevoie pentru a salva un suflet nevinovat.

Suntem alături de toți iubitorii de animale, așa cum speră ca și ei să fie alături de noi, pentru ca acest proiect să fie un real succes”, a mai spus Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne, conform sursei citate.

În august, când a fost demarat, proiectul înființării Poliției Animalelor prevedea că animalele aflate în pericol vor putea fi confiscate, iar polițiștii vor avea dreptul să intre pe o proprietate privată fără mandat de la judecător dacă se constată că animalul este în pericol.

De asemenea, polițiștii se pot folosi de forțele și mijloacele din dotare ca să acționeze pentru salvarea unui animal, iar ”acțiunile polițiștilor, inclusiv cele de pătrundere, pot fi înregistrate cu mijloacele audiovideo sau foto din dotare, fără consimțământul persoanelor.

Mai mult, animalele maltratate vor fi cazate în adăposturile publice pentru a fi tratate, apoi vor fi date spre adopție.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page