Local

Pisică salvată de pompierii botoșăneni – FOTO&VIDEO

Uneori, şi necuvântătoarele au nevoie de ajutorul pompierilor.

Salvatorii botoșăneni au intervenit, în această seară, pentru a salva o pisicuță care s-a urcat într-un copac înalt de cca. 15 metri, din curtea Secției de Pediatrie din municipiul reședință de județ.

Un angajat al spitalului a cerut ajutorul pompierilor, după ce a auzit felina că miaună şi şi-a dat seama că nu poate să coboare.

Cu ajutorul scării culisabile, unul dintre salvatori a reușit să aducă pisicuța din nou cu lăbuţele pe pământ. Întreaga operațiune de salvare a fost urmărită, cu sufletul la gură, de micuții pacienți, de la geamurile saloanelor.

Pisicuța a rămas în grija angajaților de la spital, alături de alte feline “adoptate” de către aceștia.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page