AdministratieLocal

Peste trei milioane de euro atrase de Primăria Dorohoi prin PNRR

A fost aprobat proiectul „Creșterea capacității de asistență medicală a Ambulatoriului din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi”, depus de U.A.T. Municipiul Dorohoi în parteneriat cu Spitalul Municipal Dorohoi, în cadrul Planului Național de Redresare şi Reziliență – Componenta C12 – Sănătate, Investiția 1. Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești – I1.3 Unități de asistență medicală ambulatorie, apelul de proiecte MS-0013.
Proiectul presupune dotarea cabinetelor/laboratoarelor existente ale Spitalului Municipal Dorohoi cu echipamente de înaltă performanță, contribuind astfel la creșterea nivelului de acces, siguranță, calitate și funcționalitate a serviciilor medicale la nivel zonal şi local, cât şi la reducerea inegalităților în ceea ce privește starea de sănătate a populației.
Prin achiziționarea de echipamente medicale specifice se vor înființa 3 noi specialități clinice:
• GASTROENTEROLOGIE;
• ONCOLOGIE;
• PSIHIATRIE PEDIATRICĂ.
Proiectul reprezintă o continuare a eforturilor de îmbunătățire a bazei materiale a ambulatorului, fiind complementar celui depus prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, respectiv „Modernizarea ambulatoriului din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi, judeţ Botoşani”, COD SMIS 126378.
Investiţia are o valoare totală de 15,790,248.75 lei (inclusiv T.V.A.), din care valoarea eligibilă este 15,695,048.75 lei (inclusiv TVA), iar valoarea neeligibilă de 95.200,00 lei (inclusiv T.V.A.).

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page