Important

Peste 700 de efective M.A.I se vor afla în misiuni în ziua alegerilor locale din județul Botoșani

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, alături de reprezentanții celorlalte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne (Inspectoratul Județean de Jandarmi Botoșani, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, precum și alte structuri M.A.I.), se vor afla în misiuni pentru asigurarea măsurilor de protecţie, ordine și siguranță publică, la secțiile de votare, precum și în locurile de depozitare a buletinelor de vot.
Măsurile de pază şi protecţie instituite la locaţiile secţiilor de votare presupun prezenţa efectivelor pentru a preveni apariţia unor incidente de natură să perturbe procesul de votare.
Având în vedere amploarea activităților organizate pe parcursul procesului electoral, inclusiv în contextul pandemiei COVID – 19, dispozitivul de ordine și siguranță publică a fost suplimentat cu efective de la alte structuri pentru a asigura îndeplinirea misiunilor în cele mai bune condiții.
Astfel, în perioada 26-27 septembrie a.c., zilnic, peste 700 de efective M.A.I se vor afla in misiuni pentru asigurarea masurilor de pază, protecție, ordine și siguranță publică, pentru intervenția efectivă la eventualele incidente, precum și pentru monitorizarea traficului.
Pe raza județului au fost constituite 427 de secții de votare, paza și protecția acestora fiind asigurată polițiști impreună cu celelalte structuri de ordine si siguranță publică.
De asemenea, polițiștii rutieri vor fi în teren, organizați în 11 filtre rutiere, pentru monitorizarea traficului și pentru prevenirea oricăror evenimente nedorite.
Pentru combaterea faptelor antisociale, vor fi asigurate rezerve de polițiști și echipe operative, pregătite să intervină, constituite inclusiv din luptători pentru acțiuni speciale.
În acest context, pentru prevenirea unor evenimente negative, vă recomandăm să respectați legislația electorală și regulile de conviețuire socială.
Sesizați orice încălcare a legislației la numărul unic de urgență 112 sau celui mai apropiat reprezentant M.A.I.!

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page